Tăriceanu: Un dialog între Guvern şi Banca Naţională este obligatoriu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că un dialog între Guvern şi Banca Naţională este obligatoriu, precizând că nu se află printre cei care cred că ROBOR este "manevrat", dar are "unele semne de întrebare".
Economica.net - mar, 29 ian. 2019, 16:14
Tăriceanu: Un dialog între Guvern şi Banca Naţională este obligatoriu

„Am o experienţă de lucru cu BNR şi am trecut şi prin perioade de vreme liniştită şi de furtună, la finalul anului 2008. Cred că un dialog între Guvern şi Banca Naţională este, fără doar şi poate, obligatoriu. Nu ştiu în ce măsură acest dialog a avut loc. Cred că este normal ca BNR să răspundă pozitiv şi invitaţiei care i-a fost făcută la nivelul Parlamentului pentru discuţii pe câteva subiecte care nu pot fi trecute cu vederea. Deci, există anumite suspiciuni sau temeri că ROBOR ar putea fi manipulat. Sunt persoane care neagă cu vehemenţă acest lucru. Nu sunt dintre cei care cred că ROBOR este manevrat, dar poate nişte semne de întrebare e normal să am atunci când mă uit şi văd ca la nivelul UE, LIBOR, care este acelaşi lucru, dar la nivel european, a fost manevrat cu sârg de o serie de bănci care au fost prinse cu mâţa în sac şi amendate cu nişte sume fabuloase. Şi atunci, cel puţin, din responsabilitate, nu pot să trec foarte uşor de acest subiect”, a afirmat Tăriceanu, marţi, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, suspiciunile asupra BNR că a influenţat ROBOR, pot trena în situaţia în care banca centrală nu oferă explicaţii convingătoare în acest sens.

„Banca Naţională poate să vină împreună cu Asociaţia Română a Băncilor şi să dea explicaţiile pe care le consideră şi, dacă aceste explicaţii sunt convingătoare, atunci aceste suspiciuni vor fi îndepărtate. Altfel suspiciunile pot să treneze. Care este consecinţa creşterii ROBOR? Consecinţa creşterii ROBOR evident se răsfrânge asupra creditelor care sunt acordate clienţilor băncilor – persoane fizice sau persoane juridice. Cu cât dobânzile sunt mai mari, cu atât sprijinul pe care îl acordă acestor două categorii de clienţi este mai mic, pentru că foarte puţini îşi vor permite. Dacă creditele ajung la un nivel foarte ridicat de dobândă, practic, firmele nu îşi mai pot permite să ia credite. Prin urmare, ciclul economic este profund afectat. Din această perspectivă cred că există o obligaţie a Băncii Naţionale de a veni să dea explicaţii convingătoare pe aceste subiecte”, a explicat preşedintele Senatului.

El a subliniat însă că „politica monetară este apanajul exclusiv al Băncii Naţionale” şi este în interesul economiei a avea un leu stabil.

„Un leu stabil, pentru că (…) un leu puternic are consecinţe defavorabile în ceea ce priveşte exporturile româneşti. Noi suntem în momentul de faţă cu o balanţă dezechilibrată, importurile depăşesc cu mult exporturile şi sigur că această chestiune poate fi câteodată corectată prin curs, dar nu prea mult. Deci, iată, două teme la care discuţia între Guvern, pe o parte, şi Parlament, pe cealaltă parte, ca puteri distincte în stat, şi Banca Naţională este absolut necesară”, a adăugat Tăriceanu.

Te-ar mai putea interesa și
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent
Christine Lagarde (BCE): Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat participanţii la conferinţa de vineri a Fondului Monetar Internaţional în privinţa riscurilor la adresa inflaţiei în......
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus pe investiții
Consiliul Local a votat bugetul de 1,35 de miliarde de lei a municipiului Baia Mare. Potrivit primarului, accentul este pus ...
Bugetul municipiului Baia Mare, în valoare de 1,35 de miliarde de lei, a fost, vineri, aprobat de Consiliul Local şi va ...
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotațiile la grâu cresc, în contextul temerilor privind vremea nefavorabilă și a reducerii aprovizionării cu îngrășăminte
Cotaţiile la grâu se îndreaptă spre cel mai mare avans săptămânal din ultimele aproape două luni, în condiţiile ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a depășit 134 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...