Băncile centrale au făcut în 2018 cele mai mari achiziţii de aur din ultimele decenii

Cele mai mari achiziţii de aur efectuate de băncile centrale după anul 1967 au contribuit la un avans de 4% al cererii mondiale de metal galben în cursul anului trecut, a anunţat joi Consiliul Mondial al Aurului (WGC), transmite Reuters.
Economica.net - J, 31 ian. 2019, 10:03
Băncile centrale au făcut în 2018 cele mai mari achiziţii de aur din ultimele decenii

În cel mai recent raport al său, WGC susţine că lumea a consumat 4.345,1 tone de aur în 2018, în creştere faţă de 4.159,9 tone în 2017. Această creştere a fost stimulată în special de faptul că băncile centrale au achiziţionat 651,5 tone de aur în 2018, cu 74% mai mult decât în 2017 şi totodată a doua mare cantitate de aur achiziţionată vreodată într-un an de băncile centrale. WGC susţine că ţări precum China, Polonia, Rusia, Turcia şi Kazahstan şi-au majorat rezervele de aur.

Cererea de aur pentru bijuterii a fost relativ nemodificată la 2.200 de tone, creştere consumului în China, SUA şi Rusia fiind contrabalansată de un declin semnificativ în Orientul Mijlociu şi o scădere uşoară în India, al doilea cel mai mare consumator mondial.

Investitiţiile de retail în monedele şi lingourile de aur au crescut cu 4% până la 1.090,2 tone, stimulate de o creştere de 222% a cereri în Iran până la 62 de tone, potrivit WGC.

În schimb, interesul investitorilor financiar în aur a fost unul modest, fondurile de tip exchange-traded funds adăugând o cantitate de 68,9 tone de aur la deţinerile lor în cursul anului 2018, mai puţin cu 67% faţă de 2017. Însă situaţia a început să se schimbe în ultimele trei luni ale anului 2018, când creşterea incertitudinilor economice în China şi alte părţi ale lumii a provocat turbulenţe pe pieţele financiare. În mod tradiţional, aurul este considerat o investiţie sigură în perioade de turbulenţe politice sau economice.

Directorul de studii de piaţă de la WGC, Alistair Hewitt, a apreciat că achiziţiile de aur ale băncilor centrale se vor situa la un nivel ridicat şi în acest an, la fel ca şi cererea venită de pe primele două mari pieţe mondiale, China şi India, care vor consuma 900-100 de tone, respectiv 750-850 de tone de aur în 2019.

Cererea mondială de aur pe ansamblul unui an nu a mai coborât sub pragul de 4.000 de tone după 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Agroserv Măriuța, deținătorul brandului Lăptăria cu Caimac, raportează un profit în scădere cu 66% pentru primele șase luni din 2026
Agroserv Măriuța, deținătorul brandului Lăptăria cu Caimac, raportează un profit în scădere cu 66% pentru primele ...
Agroserv Măriuța, companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 48,2 milioane de lei în primul semestru din 2026, în scădere......
Planul uriaș al Wizz Air pentru 2030: Venituri de 10 miliarde de euro și 127 de milioane de pasageri transportați cu o flotă de aeronave neo
Planul uriaș al Wizz Air pentru 2030: Venituri de 10 miliarde de euro și 127 de milioane de pasageri transportați cu o ...
Wizz Air, care are o cotă de piață de 51% pe piața din România, are planuri mari pentru următorii ani. Oficialii companiei ...
Kelemen Hunor anunță că UDMR îl va susține pe Siegfried Mureșan în demersul construirii unei majorități parlamentare. Uniunea nu va accepta însă o majoritate bazată pe voturile AUR
Kelemen Hunor anunță că UDMR îl va susține pe Siegfried Mureșan în demersul construirii unei majorități parlamentare. ...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a comentat, joi, decizia şefului statului de a-l desemna premier pe Siegfried Mureşan, ...
Bucureştiul, printre capitalele europene cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la transportul public (organizaţie)
Bucureştiul, printre capitalele europene cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la transportul public (organizaţie)
Preţurile biletelor pentru mijloacele de transport în comun au crescut semnificativ în 14 capitale europene în ultimii ...