Finanţele se împrumută de la populaţie: trei noi emisiuni de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 5%

Ministerul Finanţelor Publice lansează luni trei noi emisiuni de titluri de stat Tezaur destinate exclusiv populaţiei, acestea având scadenţele la 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%.
Economica.net - lun, 04 feb. 2019, 05:55
Finanţele se împrumută de la populaţie: trei noi emisiuni de titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 5%

Conform unui comunicat al MFP, veniturile aferente sunt neimpozabile, iar titlurile de stat pot fi cumpărate între 4 şi 22 februarie 2019 de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 4 şi 21 februarie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Poştei Române, din mediul urban, şi până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate.

„Titlurile de stat care sunt lansate în data de 4 februarie 2019 sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă această calitate. Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori”, precizează MFP

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...