Bild: Germania ar putea să înregistreze deficite bugetare timp de mai mulţi ani

Germania riscă să înregistreze un deficit bugetar de 25 de miliarde de euro până în 2023, dacă nu restrânge cheltuielile, în condiţiile în care veniturile din taxe ar urma să scadă, iar salariile în sectorul public sunt în creştere, informează cotidianul Bild, citând un raport guvernamental, transmite Reuters. 
Economica.net - lun, 04 feb. 2019, 19:07
Bild: Germania ar putea să înregistreze deficite bugetare timp de mai mulţi ani

Perspectiva unor deficite bugetare ar reprezenta o deteriorare dramatică a finanţelor celei mai mari economii europene, care anul trecut a raportat un surplus bugetar de 11,2 miliarde euro.

Acest avertisment este conţinut într-un raport pregătit de ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, pentru colegii săi de Cabinet, în avanpremiera unor discuţii regulate cu privire la planificarea bugetară, susţine Bild.

Tensiunile comerciale dintre China şi SUA, precum şi posibilul impact al unei ieşiri dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană, au determinat deja autorităţile de la Berlin să îşi revizuiască estimările de creştere pentru acest an, de la 1,8% la 1%, în condiţiile în care un deceniu de creştere economică neîntreruptă a motorului economiei europene se apropie de sfârşit. În acest context mai dificil, o diminuare a veniturilor din taxe ar provoca o gaură de cinci miliarde de euro în bugetul fiecărui an, potrivit Bild.

O gaură de 25 de miliarde de euro ar însemna un deficit bugetar mai mic de un procent din Produsul Intern Brut al Germaniei. Cu toate acestea, Bild subliniază că, la o şedinţă de planificare bugetară ce a avut loc săptămâna trecută, ministerele au fost avertizate să ţină costurile sub control, unul dintre motive fiind şi creştere rapidă a notei de plată cu salariile în sectorul public, care ar urma să se umfle la 35 miliarde euro în 2020, de la 31 miliarde euro în 2016.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...