Teodorovici: Perspectiva privind creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană

Proiectul de buget pe anul 2019 este configurat pe o creştere economică de 5,5% şi un ritm mediu anual de 5,2% pentru anii 2020-2022, iar perspectiva privind creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în plenul reunit al Parlamentului.
Economica.net - mie, 13 feb. 2019, 16:05
Teodorovici: Perspectiva privind creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană

„Proiectul de buget este configurat pe o creştere economică de 5,5% prevăzută pentru anul 2019 şi un ritm mediu anul de 5,2% pentru întregul orizont de timp 2020 -2022. Acesta creştere este comparativ mai mare cu cea estimată la nivelul ţărilor europene în condiţiile tendinţei de încetinire a creşterii la nivel european, care va continua şi în următorii doi ani, conform prognozei de toamnă a Comisiei Europene. O asemenea performanţă demonstrează în mod clar că viziunea economică din ultimii ani a fost bine fundamentată cu o combinaţie optimală de politici fiscale şi bugetare care să menţină o creştere economică sănătoasă. Mai mult, perspectiva vizând creşterea economică a României nu reprezintă o simplă declaraţie politică ci este validată de Comisia Europeană, care confirmă creşterea economică robustă din anul 2018, după o creştere de 7% în anul 2017. În proiectul de raport de ţară 2019 la care unii dintre dumneavoastră au făcut referire este menţionat acest lucru”, a spus Teodorovici, în Plen, unde se dezbat proiectele legii bugetului de stat şi legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. .

El a subliniat că în Plenul Parlamentului este prezentat mai mult decât bugetul pe anul 2019, respectiv o viziune pentru România anului 2019.

„Astăzi noi prezentăm mai mult decât bugetul pe anul 2019, prezentăm o viziune pentru România anului 2019, care are la bază angajamentele asumate prin programul de guvernare, multe dintre ele fiind deja îndeplinite. Viziunea României pentru anul 2019 este definită într-un context mai amplu, pe de o parte un mediu macroeconomic european şi mondial marcat de creşterea gradului de incertitudine, tensiuni comerciale internaţionale şi de eventuale efecte ale ieşirii Marii Britanii din familia europeană, Pe de altă parte, avem obiective naţionale strategice cuprinse în programul de guvernare 2018-2020, unde ne-am asumat o creştere economică sustenabilă şi inclusivă care să susţină dezvoltarea unei societăţi echilibrate şi reducerea decalajelor sociale. Chiar nu mai avem timp de pierdut”, a spus Teodorovici.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...