Ministrul Comunicaţiilor: Lansarea licitaţiei pentru 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului în curs

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că premisele şi condiţiile pentru adoptarea tehnologiilor 5G sunt pozitive, el adăugând că lansarea licitaţiei în România pentru introducerea 5G va avea loc la sfârşitul anului 2019.
Economica.net - mar, 19 feb. 2019, 17:18
Ministrul Comunicaţiilor: Lansarea licitaţiei pentru 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului în curs

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la o conferinţă internaţională privind e-guvernarea, ministrul Alexandru Petrescu a spus nu poate fi decât încrezător în ceea ce priveşte implementarea 5G în România.

„Vă pot spune că 5G e un scop în sine, cel puţin din perspectiva mandatului meu ca ministru”, a spus ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu.

El a subliniat că lansarea licitaţiei 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului 2019.

„Deja a fost publicat pe site-ul ministerului documentul ce conţine strategia de implementare 5G. La momentul de faţă, a trecut perioada consultării publice, acum se compilează, se analizează şi se inserează toate punctele de vedere emise de către actorii ce contribuie la o bună desfăşurare a implementării şi, mai târziu, monetizării 5G în România. Absolut fiecare document ce ţine de lansarea aplicaţiei 5G va fi în consultare publică atât pe site-ul ministerului şi, evident, pe site-ul reglementatorului, ANCOM, care este instituţia sub autoritatea căreia vor fi făcute demersurile pentru alocarea spectrului pentru tot ce ţine de 5G”, a răspuns jurnaliştilor Alexandru Petrescu.

Conform declaraţiilor oficialului de la MCSI, anul 2019 şi anul 2020 „sunt doi ani în care 5G se va lansa la nivelul tuturor statelor membre din UE”.

„Expectanţa este să avem investiţii de la 60 la 100 de miliarde din partea operatorilor la nivelul întregii UE. Sunt convins că există un „befor and after” 5G. 5 G va capacita foarte mult din tot ceea ce astăzi citim în strategii de inteligenţă artificială, de IOT, internet networking, internetul lucrurilor, le vom vedea transpuse în realitate. Dacă ne uităm la modelul cel mai avansat, cel al Coreei de Sud, unde deja 5G există deja perimetral, acum se lansează şi în zona comercială şi deja are aplicabilitate în zona industrială. În Italia deja a avut loc una dintre licitaţii pentru alocare de spectru 5G şi a fost un succes fulminant, cel puţin din punct de vedere al bugetului de stat italian”, a declarat ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.

Te-ar mai putea interesa și
Strâmtoarea Ormuz – Trump avertizează că orice navă rapidă de atac a Iranului va fi distrusă dacă va forţa blocada SUA. Ce au anunţat UE, China, Marea Britanie şi ONU
Strâmtoarea Ormuz – Trump avertizează că orice navă rapidă de atac a Iranului va fi distrusă dacă va forţa ...
Şeful agenţiei maritime a ONU a declarat luni că nicio ţară nu are dreptul de a bloca navigaţia în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA şi Iran,......
Şeful NATO îi transmite lui Peter Magyar dorinţa de a lucra cu el pentru a întări securitatea euroatlantică
Şeful NATO îi transmite lui Peter Magyar dorinţa de a lucra cu el pentru a întări securitatea euroatlantică
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat pe Peter Magyar pentru victoria obţinută în alegerile parlamentare ...
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa în regiunea arctică
Noul El Dorado – Toată planeta se luptă pentru Arctica. UE desemnează un consilier special în cursa pentru influenţa ...
Comisia Europeană l-a desemnat pe fostul premier finlandez Jyrki Katainen în funcţia de consilier special al Uniunii Europene ...
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza Centers pentru Casa Radio
Verdict final în cel mai mare proces imobiliar al deceniului: România scapă de plata a 400 de mil. de euro către Plaza ...
Dezvoltatorul Plaza Centers, care a depus în 2022 o cerere de arbitraj la Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor ...