Planurile Carrefour în 2019: Vrem expansiune, dar fără redundanţă. Retailerul va mai închide un supermarket

Retailerul francez Carrefour anunţă pentru 2019 continuarea strategiei de expansiune. Va elimina însă magazinele care canibalizează alte unităţi ale sale. Astfel, în afară de Carrefour Market Virtuţii, închis săptămâna aceasta, va renunţa şi unitatea din Bulevardul Ion C. Brătianu nr 29-33
Economica.net - mie, 20 feb. 2019, 19:40
Planurile Carrefour în 2019: Vrem expansiune, dar fără redundanţă. Retailerul va mai închide un supermarket

După ce a adaugat reţelei sale 25 de magazine pe toate formatele în a doua jumătate a anului trecut, retailerul francez Carrefour a început 2019 cu ajustarea numărului de magazine tip supermarket. Săptâmâna aceasta a închis unitatea Carrefour Market din Bd Virtuţii nr 1, din complexul comercial SIR şi anunţă că va renunţa şi la unitatea din Bulevardul Ion C. Brătianu nr 29-33, „care nu mai reprezintă zone de interes în acest moment”, conform oficialilor companiei. Motivul se referă la nevoia de a renunţa la magazinele care canibalizează alte unităţi ale companiei.

„Carrefour este un retailer în continuă expansiune, care se uită extrem de atent la ce se întâmplă în piață, la care e evoluția așteptărilor și nevoilor clienților. Dorim să ajungem la cât mai mulți clienți. De aceea, analizăm cu mare atenție toate oportunitățile din piață, ne uităm la reacțiile și nevoile clienților noștri și suntem pregătiți să ne adaptăm rapid tuturor acestor factori. Această orientare strategică ne-a făcut să avem un ritm de expansiune susținut în 2018 (3 deschideri de hipermarketuri, 22 de supermarketuri), să ajungem cu acoperirea Bringo.ro în 10 orașe, să creștem calitatea experienței online pe Carrefour.ro. Pe de altă parte, e foarte important ca expansiunea noastră să nu producă redundanță (oferind soluții de care clientii ne arată că nu au nevoie). Vom păstra și pe viitor această agilitate (care înseamnă expansiune, dar fără redundanță), ne vom uita în continuare cu atenție la comportamentul clienților noștri, așa cum facem de pildă în prezent în cazul supermarketurilor Carrefour din Soseaua Virtutii nr 1 și din Bulevardul Ion C. Brătianu nr 29-33, care nu mai reprezintă zone de interes în acest moment”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Carrefour.

În ceea ce priveşte decizia de a închide unitatea din centrul comercial SIR, despre care ECONOMICA.NET a scris AICI, compania ne-a explicat că a fost luată în urma unor analize complexe, „și a ținut cont atât de factori de piață cât și de strategia de a acoperi omnicanal universul clienților noștri (magazine cu dimensiuni variate, offline și online, plus servicii personalizate), fără a produce redundanțe.”. „De asemenea, decizia a integrat feedback-ul privind preferințele pentru cea mai bună experiență de cumpărături. Acest feedback este colectat permanent de la cei care se bucură de cumpărături în magazinele noastre, indiferent de format, de regiune sau de oraș. Îi așteptăm pe clienții noștri din Carrefour Market Șoseaua Virtuții în magazinele noastre situate în proximitate: Carrefour Market Gorjului, Carrefour Market Veteranilor și Carrefour Express Uverturii, dar și în online, pe carrefour.ro sau cu livrări în 90 de minute prin serviciul Bringo”, transmite compania.

În prezent, grupul Carrefour operează în România 344 de magazine, dintre care: 35 de hipermarketuri Carrefour, 219 magazine Carrefour Market, 49 magazine Carrefour Express Verde şi Contact precum şi 41 magazine Carrefour Express Portocaliu. Comparativ cu 5 iunie 2018, de când există ultima comunicare detaliată privind numărul de magazine, compania are în plus  3 hypermarketuri, 5 Carrefour Market, 19 Express Orange, dar cu 3 mai puţine Express Verde.

Amintim că retailerul francez a intrat pe piaţa supermarketurilor în 2008, prin preluarea magazinelor Artima ce au fost rebranduite în formatul inițial Express (cel cu siglă verde). Retailerul a preluat toate cele 21 de magazine Artima în 2007 pentru 55 de milioane de euro. În acest moment, majoritatea unităţilor verzi sunt operate în franciză.

În ceea ce priveşte conceptul Express Orange, acesta este magazinul de proximitate pentru segmentul de supermarketuri. Este tot un supermarket, dar este de proximitate. Unitățile Express Orange sunt magazinele  de proximitate integrate, nu francizate şi au apărut iniţial ca un proiect pilot în oraşul Buzău, în 2017, odată cu rebrandingul unităţilor Billa, preluate în 2015 de la concurentul german Rewe.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...