Macron a cerut o „reinventare” a Politicii Agricole Comune pentru a apăra „suveranitatea alimentară” a Europei

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut sâmbătă "reinventarea Politicii Agricole Comune (PAC)" pentru a apăra "suveranitatea alimentară" a Europei, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - S, 23 feb. 2019, 14:46
Macron a cerut o

Declaraţia a fost făcută cu ocazia inaugurării de către şeful statului francez a Salonului internaţional de agricultură, care se desfăşoară la Paris, în perioada 23 februarie – 3 martie.

„Nu ştiu foarte multe despre dificultăţile vieţii de zi cu zi a fermierilor dar, cu toate acestea, văd că lucrurile se îmbunătăţesc, datorită unei mobilizări colective. Toate canalele, toţi cei care lucrează în domeniul agricol trebuie să continue să se mobilizeze”, a declarat Macron.

Acesta susţine că UE este ameninţată de divizările interne şi de grupările comerciale rivale, şi de aceea este nevoie de un buget masiv pentru a apăra obiectivele locului comunitar privind calitatea alimentelor şi protecţia mediului.

Franţa este cel mai mare producător agricol din UE şi principalul beneficiar al Politicii Agricole Comune, care ar urma să fie renegociată anul acesta, pe fondul ieşirii Marii Britanii din UE.

„Agricultura, care a fost întotdeauna un domeniu important în Europa, este astăzi ameninţată”, a declarat Macron, făcând referire la dependenţa UE importurile de proteine din soia, folosite la hrănirea animalelor, şi la majorarea semnificativă a cantităţii de cereale exportate de Rusia.

Traderii susţin că Rusia, deja cel mai mare exportator mondial de grâu, şi-a propus să acapareze noi cote de piaţă de la Uniunea Europeană şi SUA prin pătrunderea pe pieţele unde tradiţional a avut dificultăţi. În cazul în care campaniile de marketing pe care le derulează în Irak, Arabia Saudită şi Algeria vor avea succes, Rusia îşi va consolida poziţia pe piaţa grâului din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.

În timp ce succesul grâului rusesc pe pieţele din Irak şi Nigeria ar fi o lovitură pentru SUA, expansiunea sa pe pieţele din Algeria şi Arabia saudită ar fi o lovitură serioasă pentru grâul din Uniunea Europeană.

„Intrarea Rusiei pe piaţa din Algeria ar fi un adevărat cutremur. UE, în special Franţa, domină încă vânzările de grâu pe acea piaţă pentru că Rusia nu poate participa la licitaţii iar concurenţa venită din Rusia ar fi un pericol grav pentru UE” a declarat un trader pentru Reuters.

„Niciun fermier sau consumator nu vrea să fie sub dictatul unei ţări din afara Europei”, a apreciat sâmbătă şeful statului francez.

Acesta a adăugat că UE ar trebui să menţină un buget agricol „ambiţios” şi la acelaşi nivel ca cel actual, după ce se va evalua impactul Brexitului.

Recent, oficialii din Franţa şi Germania au respins planurile Comisiei Europene privind bugetul pentru 2021 – 2027, care includ o reducere semnificativă a bugetului alocat pentru Politica Agricolă Comună, apreciind că „bugetul alocat PAC trebuie să fie menţinut la actualul nivel pentru cele 27 de state membre”.

Marea Britanie, contributor net la bugetul UE, urmează să părăsească blocul comunitar în 2019, ceea ce va crea presiune pentru reducerea cheltuielilor în zonele importante, cum ar fi agricultura.

Comisia a propus reducerea bugetului PAC cu 5%, până la 365 de miliarde de euro. Conform planurilor pentru următorul buget pe termen lung al UE, pentru perioada 2021 – 2027, fermierii vor primi sprijin direct în valoare de aproximativ 232 de miliarde de euro, un declin de peste 30 de miliarde de euro faţă de actualul exerciţiu financiar.

Comisia Europeană a propus majorarea sprijinului pentru fermele mici şi medii şi a recomandat statelor membre să rezerve cel puţin 2% din alocarea lor destinată plăţilor directe pentru a-i sprijini pe tinerii fermieri la instalare.

Plăţile directe către fermieri vor rămâne cea mai importantă componentă a cheltuielilor UE alocate agriculturii – o cincime din totalul cheltuielilor planificate în următorul buget pe termen lung al UE, pentru perioada 2021 – 2027.

Te-ar mai putea interesa și
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara noastră. Marja de profit net a companiei depăşeşte uşor 10% în anul......
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...
41 de kilometri de linii de tramvai sunt acum în reabilitare în București. Unde a început așternerea asfaltului
41 de kilometri de linii de tramvai sunt acum în reabilitare în București. Unde a început așternerea asfaltului
Primăria Municipiului București (PMB) prezintă vineri imagini de pe un șantier de reabilitare linii de tramvai, unde ...