Şeful Erste: Taxa bancară din România va afecta mai ales băncile locale

Grupul bancar austriac Erste Group estimează că impactul suportat de pe urma taxei pe activele bancare introdusă recent de Guvernul de la Bucureşti va fi de peste 100 milioane euro în anul 2019, a declarat joi directorul general de la Erste Group, Andreas Treichl, transmite APA.
Economica.net - vin, 01 mart. 2019, 07:23
Şeful Erste: Taxa bancară din România va afecta mai ales băncile locale

Suma anunţată de Andreas Treichl, în conferinţa cu prilejul publicării rezultatelor anuale organizată la Viena, este mai mică decât estimările analiştilor potrivit cărora povara pentru Erste Group a noii taxe ar urma să se situeze în jurul a 120-150 milioane de euro pe ansamblul anului 2019.

Treichl a subliniat că Erste Group, care deţine BCR, va face faţă cu bine acestei taxe care va afecta însă mai serios băncile locale din România şi rămâne de văzut cum noile politici fiscale vor afecta economia românească în ansamblu. În acest moment se poartă negocieri şi este foarte posibil ca situaţia să fie clarificată, a declarat Andreas Treichl.

La finele anului trecut, Guvernul de la Bucureşti a stabilit, prin Ordonanţa 114/2018, impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%.

Joi, Erste Group a raportat un profit net de aproape 1,793 miliarde de euro în 2018, în creştere cu 36% faţă de 2017, fiind cel mai bun rezultat înregistrat de grup în cei 200 de ani de activitate. De asemenea, subsidiara din România, Banca Comercială Română (BCR) a realizat anul trecut un profit net de peste 1,202 miliarde de lei (258 milioane euro), în creştere cu 80% faţă de anul precedent, când a raportat 668,1 milioane de lei.

Erste Group Bank are o expunere mare pe România, aproximativ 8,4% din veniturile sale fiind asigurate de Banca Comercială Romană (BCR), cea mai mare bancă din România.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 512 unităţi de retail amplasate în majoritatea oraşelor cu mai mult de 10.000 de locuitori din toată România şi prin cele 21 de centre de business şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...