Prefect: Ruta ocolitoare a Sucevei are finanţare şi se finalizează la termen

Şoseaua de centură a Sucevei are finanţare şi se va finaliza în termenul prevăzut în contract, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava, după vizita în teren a directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, Ovidiu Mugurel Laicu, şi a reprezentantului antreprenorului, Vasile Rîpan.
Economica.net - lun, 04 mart. 2019, 15:26
Prefect: Ruta ocolitoare a Sucevei are finanţare şi se finalizează la termen

Potrivit prefectului Mirela Adomnicăi, şeful DRDP Iaşi a fost prezent la un comandament pe şantier, unde lucrările sunt executate conform calendarului stabilit, acesta exprimându-şi regretul că „realitatea a fost prezentată în mod tendenţios, de către surse nedocumentate şi neimplicate în derularea investiţiei”, în ceea ce priveşte alocarea bugetară şi finalizarea lucrărilor.

În comunicat se arată că, până în prezent, la varianta de ocolire a Sucevei s-au executat lucrări civile şi edilitare, lucrări de consolidare, pregătirea terasamentului pentru îmbunătăţirea terenului de fundare, lucrări de drumuri şi de terasamente.

Totodată, potrivit prefectului, reprezentantul antreprenorului SC Autotehnorom, Vasile Rîpan, şi-a asumat finalizarea lucrărilor în termenul contractual, execuţia acestora urmând a se desfăşura cu respectarea strictă a condiţiilor tehnice şi de calitate, doar în condiţii meteorologice propice, deoarece, pentru lucrările ce se vor executa, antreprenorul va asigura garanţia pentru o perioadă de 7 ani de la data realizării recepţiei la terminare.

Prefectul a declarat că, pentru corecta informare a cetăţenilor, va comunica periodic, pe baza documentelor justificative, despre stadiul de executare al lucrărilor la şoseaua de centură a Sucevei, în contextul în care alocarea bugetară este asigurată integral, iar până în prezent lucrările sunt în grafic.

După 15 martie, în condiţii meteorologice corespunzătoare, la şoseaua de centură a Sucevei se vor desfăşura lucrări de consolidare a terenului de fundare, prin execuţie de coloane de beton, vor fi puse în funcţiune sas-uri automatice la sistemul pentru drenuri sifon, în sectorul 1, lucrări de drumuri – execuţie lucrări la podeţe, în sectorul 1, sens giratoriu intersecţie Sector 1 – Sector 2, precum şi lucrări pentru siguranţa circulaţiei – montare parapet la poduri şi pasaje.

Ruta ocolitoare a Sucevei se va întinde pe o lungime de 12,434 km şi va cuprinde şapte poduri, patru viaducte, cinci pasaje şi două parcări.

Beneficiarul lucrării „Varianta de ocolire a Sucevei” este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin DRDP Iaşi.

În ultimele două săptămâni, preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost de mai multe ori pe şantierul rutei ocolitoare şi, de fiecare dată, a susţinut că ritmul de execuţie nu este cel care ar trebui pentru ca finalizarea investiţiei să se facă în termenul prevăzut, dar şi că are suspiciuni în ceea ce priveşte finanţarea integrală a lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...