Dăncilă: Funcţia unei rezerve de aur păstrate în afara României nu se mai justifică. Suntem credibili, avem o solvabilitate mult mai consistentă

Premierul Viorica Dăncilă consideră că România are o altă situaţie economică şi poziţie internaţională faţă de perioada 1999 - 2002, când a fost transferată rezerva de aur la Londra, precizând că în acest moment funcţia unei asemenea rezerve păstrate în afara ţării nu se mai justifică şi că şi alte state, precum Germania, Austria sau Belgia, au făcut acelaşi lucru, scrie News.ro.
Economica.net - J, 07 mart. 2019, 07:16
Dăncilă: Funcţia unei rezerve de aur păstrate în afara României nu se mai justifică. Suntem credibili, avem o solvabilitate mult mai consistentă

„România are cu totul altă situaţie economică şi poziţie internaţională faţă de anii 1999 – 2002, când a fost făcut transferul celor 61 de tone de aur la Londra. România este credibilă, are o solvabilitate mult mai consistentă, mai solidă faţă de acum 19 ani. Suntem stat membru al Uniunii Europene şi NATO, avem o economie de piaţă deplin funcţională, avem o creştere economică robustă şi susţinută an de an şi avem una dintre cele mai mici datorii publice”, a declarat Viorica Dăncilă într-un interviu difuzat, miercuri seară, de Antena 3, scrie News.ro.

Premierul a precizat că ţara noastră are rezerve internaţionale consistente, de 32 de miliarde de euro, din care rezerva de aur reprezintă doar 3,8 miliarde de euro.

„România are rezerve internaţionale consistente, aproximativ 32 de miliarde de euro, constituite la nivelul BNR, din care rezerva de aur înseamnă doar 3,8 miliarde de euro. Prin urmare, funcţia unei rezerve de aur consistente, păstrate în afara ţării, nu se mai justifică. România vrea să facă exact acelaşi lucru pe care l-au făcut deja sau urmează să îl facă şi alte state, precum Germania, Austria, Belgia sau Olanda sau Elveţia. Atunci preşedintele ar trebui să acuze şi aceste state pentru că fac acelaşi lucru”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae au iniţiat un proiect de lege pentru aducerea în ţară a rezervei de aur de la Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Regatul Unit anunţă că acceptă discuţii „cu bună credinţă” privind „prejudiciile istorice” ale comerţului cu sclavi
Marea Britanie – Regatul Unit anunţă că acceptă discuţii „cu bună credinţă” privind „prejudiciile ...
Regatul Unit a acceptat să participe la discuţii "structurate, cu un orizont de timp definit, incluzive şi purtate cu bună-credinţă" care să abordeze "prejudiciile istorice" cauzate de......
Gigantul din spatele Mega Image semnează pentru achiziţia de energie verde pe termen lung din parcuri mari din Romania. Contract Ahold Delhaize – Rezolv Energy SA
Gigantul din spatele Mega Image semnează pentru achiziţia de energie verde pe termen lung din parcuri mari din Romania. ...
Grupul de retail olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image, Profi și Shop&Go sprijină dezvoltarea ...
Avertisment dur al șefului Valeo: Anumite tehnologii au dispărut definitiv din Europa. China a devenit noua „sală de fitness” a industriei
Avertisment dur al șefului Valeo: Anumite tehnologii au dispărut definitiv din Europa. China a devenit noua „sală de ...
Furnizorul de componente auto Valeo își mută polul de inovație în Asia. Directorul general al companiei cu activități ...
FlowX.AI, startup-ul IT fondat de trei români, își întărește echipa managerială
FlowX.AI, startup-ul IT fondat de trei români, își întărește echipa managerială
FlowX.AI anunță numirea lui Mike Parsons în funcția de Chief Marketing Officer. Mike Parsons are peste 25 de ani de experiență ...