România, pe locul 8 în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați de ransomware-ul mobil

Cercetătorii Kaspersky Lab au constatat că numărul de atacuri care folosesc software periculos pentru dispozitive mobile aproape s-a dublat, în numai un an. În 2018 au existat 116,5 milioane de atacuri, comparativ cu 66,4 milioane, în 2017, cu o creștere semnificativă a numărului de utilizatori unici afectați.
Economica.net - vin, 08 mart. 2019, 12:14
România, pe locul 8 în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați de ransomware-ul mobil

De asemenea, conform raportului Kaspersky Lab privind evoluția malware-ului mobil în anul 2018, România se află pe locul al optulea în topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați cu ransomware pentru dispozitive mobile.

În ciuda faptului că sunt atacate mai multe dispozitive, numărul de fișiere malware a scăzut, determinând cercetătorii să concluzioneze că au crescut impactul și precizia malware-ului mobil.

Pe măsură ce lumea devine mai mobilă, rolul smartphone-urilor în afaceri și viața de zi cu zi crește rapid. În replică, infractorii cibernetici acordă mai multă atenție modului în care distribuie programele malware și vectorilor de atac utilizați. Canalele prin care malware-ul este livrat utilizatorilor pentru a le infecta dispozitivele reprezintă o parte importantă a succesului unei campanii malware, profitând de acei utilizatori care nu au instalată nicio soluție de securitate pe telefoane.

Succesul strategiilor de distribuție este confirmat nu doar de creșterea numărului de atacuri, ci și de numărul de utilizatori unici care s-au confruntat cu programe malware. În 2018, această cifră a crescut cu 774.000 față de anul precedent, ajungând la 9.895.774 utilizatori afectați. Dintre amenințările întâlnite, cea mai semnificativă creștere a fost cea a troienilor-droppers, a căror cotă aproape s-a dublat, de la 8,63%, la 17,21%. Acest malware este proiectat pentru a ocoli protecția sistemului și a livra diferite alte tipuri de malware, de la troieni bancari, până la ransomware.
Topul țărilor cu cel mai mare procent de utilizatori atacați cu programe ransomware pentru dispozitive mobile este condus de SUA (1,42%). România este prezentă în acest top, pe locul al optulea, cu un procent de 0,27.

„În 2018, utilizatorii de dispozitive mobile s-au confruntat cu ceea ce ar fi putut fi cel mai violent atac cibernetic văzut vreodată. Pe parcursul anului, am observat atât tehnici noi de infectare a dispozitivelor mobile, cum ar fi deturnarea DNS, cât și o concentrare accentuată pe scheme de distribuție îmbunătățite, cum ar fi spam-ul prin SMS. Această tendință demonstrează nevoia tot mai mare de a instala soluții de securitate mobile pe smartphone-uri, pentru a proteja utilizatorii de încercările de infectare a dispozitivelor, indiferent de sursa lor”, spune Viсtor Chebyshev, security expert la Kaspersky Lab.

Alte descoperiri incluse în raportul privind evoluția malware-ului mobil în anul 2018 includ:

În 2018, produsele Kaspersky Lab au protejat 80.638 de utilizatori din 150 de țări împotriva programelor ransomware pentru dispozitive mobile, fiind detectate 60.176 de eșantioane de troieni ransomware pentru mobil.

În 2018, a fost observată o creștere de cinci ori a numărului de atacuri care utilizează minere de criptomonede.
În 2018, au fost detectate 151.359 pachete de instalare pentru troieni mobili, ceea ce reprezintă o creștere de 1,6 ori față de anul precedent.

Pentru a vă proteja dispozitivele, experții Kaspersky Lab recomandă următoarele:

  • Instalați doar aplicații din magazinele oficiale de aplicații, cum ar fi Google Play, pe dispozitive Android sau App Store, pe iOS.
  • Blocați din setările telefonului instalarea programelor din surse necunoscute.
  • Nu treceți peste restricțiile dispozitivului, deoarece acest lucru le-ar putea oferi infractorilor cibernetici capacități nelimitate pentru a-și derula atacurile.
  • Instalați actualizările de sistem și ale aplicațiilor, de îndată ce sunt disponibile – acestea remediază vulnerabilitățile și mențin dispozitivele protejate. Rețineți că actualizările sistemelor de operare mobile nu ar trebui să fie descărcate niciodată din surse externe (cu excepția cazului în care participați la teste beta oficiale).
  • Actualizările aplicațiilor pot fi instalate numai prin intermediul magazinelor oficiale de aplicații.
  • Utilizați soluții de securitate fiabile, pentru o protecție completă împotriva unei game largi de amenințări.

Kaspersky Lab este o companie globală din domeniul securității cibernetice, prezentă pe piață de peste 21 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu......
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în ...