Senat: Proiect privind transparenţa în domeniul lobby-ului, adoptat tacit

Propunerea legislativă privind transparenţa în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor, iniţiat de parlamentari ALDE, a trecut luni tacit de Senat, ca urmare a împlinirii termenului de dezbatere şi adoptare.
Economica.net - lun, 11 mart. 2019, 15:34
Senat: Proiect privind transparenţa în domeniul lobby-ului, adoptat tacit

Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare „stabilirea cadrului juridic privind obligaţiile de conduită şi de înregistrare a unor persoane sau grupuri, în asociere cu activităţile prin intermediul cărora se urmăreşte influenţarea directă a activităţii de legiferare şi a proceselor decizionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, în vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a autorităţilor publice şi a procesului de luare a deciziilor la nivelul acestora, pentru ca instituţiile statale să îşi păstreze legitimitatea şi reprezentativitatea, iar influenţarea proceselor decizionale să fie posibilă în condiţii de egalitate şi transparenţă”, se arată în raportul de admitere a proiectului, dat de Comisia juridică a Senatului.

În expunerea de motive a proiectului, lobby-ul este definit drept „acţiunea unor persoane sau grupuri de persoane, având interese variate, specifice şi bine definite, prin care se urmăreşte influenţarea deciziilor luate la nivel politic”. „Activitatea de lobby poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării”, se arată în proiect.

Potrivit acestuia, definiţia „exclude activităţile derulate de asociaţiile nonprofit, care nu pot fi angrenate decât în campanii de advocacy, deoarece activitatea lor nu este una comercială, nu implică reprezentarea unui interes particular al unui client, iar finanţarea specifică acestor entităţi nu constituie un contract comercial cu scopul de a genera profit pentru beneficiar”.

De asemenea, legea nu va aplica partidelor politice, cultelor recunoscute potrivit legii, structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice din domeniul asigurărilor sociale, precum şi grupurilor de interese care nu încadrează personal în calitate de reprezentanţi ai intereselor, conform expunerii de motive.

Senatul este primul for sesizat, proiectul face parte din categoria legilor organice.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...