Patru scenarii pentru Brexit – AFP

Premierul britanic Theresa May a cerut Uniunii Europene o amânare a Brexitului până la 30 iunie, miercuri, cu nouă zile înaintea datei Brexitului, prevăzut la 29 martie. AFP prezintă patru scenarii posibile, scrie News.ro.
Economica.net - J, 21 mart. 2019, 08:14
Patru scenarii pentru Brexit - AFP

BREXIT AMÂNAT

Theresa May doreşte o amânare de scurtă durată a Brexitului – până la 30 iunie -, pentru a permite un nou vot asupra acordului său al Brexitului, iar în cazul în care acesta va fi ratificat, pentru a permite adoptarea unor texte menite să-l pună în aplicare, scrie News.ro.

Conducătoarea conservatoare a exclus o amânare mai lungă, care ar implica o participare britanică în alegerile europene de la 23-26 mai.

O amânare ”scurtă” este ”posbilă”, a declarat preşedintele Consiliului European Donald Tusk, dar cu condiţia ca deputaţii britanici să ratifice acordul divorţului.

Comisia Europeană (CE) recomandă ca o amânare scurtă să nu depăşească data de 23 mai, data la care încep alegerile europene.

Orice amânare este necesar să fie acceptată în unanimitate de către Cei 27, care se reunesc joi şi vineri la Bruxelles.

NOU VOT ASUPRA ACORDULUI BREXITULUI

Menit să pună în aplicare un Brexit blând, ”Tratatul retragerii din UE” negociat de Theresa May a fost deja respins masiv în două rânduri, în ianuarie şi săptămâna trecută.

Prevăzut iniţial săptămâna aceasta, un al treilea vot de ratificare a fost blocat de către preşedintele Camerei Comunelor, „speaker”-ul John Bercow, pe motiv că deputaţii nu pot să voteze din nou un text neschimbat.

Theresa May intenţionează însă să prezinte deputaţilor din nou, ”cât mai repede”, acordul, cu modificări.

În faţa incertitudinii persistente cu privire la soarta Brexitului sau o eventuală organizare a altui referendum care l-ar anula, apărătorii unei ieşiri din UE, care se opun acestui tratat, ar putea să-l considere, până la urmă drept unica cale sigură de părăsire a UE.

BREXIT FĂRĂ ACORD

Parlamentul a respins deja această ipoteză, însă un Brexit fără acord (”no deal”) rămâne o o opţiune implicită, în cazul în care nu se găseşte un teren de înţelegere între britanici – sau cu UE.

În cazul unui ”no deal”, Regatul Unit ar putea pune capăt, de pe o zi pe alta, celor 46 de ani de apartenenţă la UE, părăsind piaţa unică şi uniunea vamală fără o perioadă de tranziţie – un scenariu temut de mediile economice.

Cu scopul de a atentua o ruptură brutală, Guvernul a anunţat că va suprima temporar taxe vamale impuse unei proporţii de 87% din importuri.

Ţările europene şi-au intensificat, la rândul lor, pregătirile în vederea unei asemenea eventualităţi.

AL DOILEA REFERENDUM SAU ALEGERI LEGISLATIVE

Cerută de câteva zeci de parlamentari eurofili, opţiunea unui al doilea referendum a fost respinsă săptămâna trecută de Camera Comunelor.

Însă nu este exclus ca ea să revină, mai ales în cazul unui blocaj prelungit.

Liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn a susţinut recent această opţiune, însă din vârful buzelor.

Theresa May a refuzat întotdeauna să ia în considerare onouă consultare a britanicilor.

Acest lucru înseamnă că este necesară o amânare a Brexitului şi în acelaşi timp o schimbare a Guvernului sau noi alegeri, pentru ca această opţiune să aibă loc.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...