Marea Britanie: 57% dintre britanici consideră că Theresa May nu este potrivită să mai fie premier

Britanicii consideră, în proporţie de 57%, că Theresa May nu are abilitatea necesară pentru a fi premierul Regatului Unit, deşi continuă să se poziţioneze înaintea adversarilor săi politici în privinţa adecvării la această funcţie, potrivit unui studiu publicat miercuri de compania de cercetare de piaţă Ipsos MORI, informează EFE.
Economica.net - J, 28 mart. 2019, 05:46
Marea Britanie: 57% dintre britanici consideră că Theresa May nu este potrivită să mai fie premier

În sondajul efectuat în perioada 15 – 19 martie, pe un eşantion ce a depăşit o mie de persoane, May se situează pe cea mai joasă poziţie de până acum în preferinţele publicului, într-un moment ce coincide cu anunţul demisiei sale în cazul în care membrii Partidului Conservator vor sprijini în parlament acordul privind Brexitul.

Cu toate acestea, respondenţii o situează pe Theresa May înaintea liderului Partidului Laburist Jeremy Corbyn, despre care 67% din persoanele chestionate consideră că nu deţine calităţile necesare pentru a conduce Regatul Unit.

De asemenea, May este favorită şi în comparaţie cu colegii săi de partid şi potenţiali succesori, precum ministrul de interne Sajid Javid, cel al afacerilor externe Jeremy Hunt sau deţinătorul portofoliului muncii şi pensiilor Amber Rudd.

Fostul ministrul de externe Boris Johnson se situează chiar mai jos în preferinţele britanicilor, care îl resping în proporţie de 64%.

Despre ministrul mediului Michael Gove, 59% dintre cei intervievaţi consideră că nu este pregătit să-şi asume această responsabilitate, iar despre fostul ministru pentru Brexit, Dominic Raab, aceeaşi părere negativă este împărtăşită de 49%.

În rândul simpatizanţilor Partidului Conservator intervievaţi, 60% au apreciat că Theresa May deţine calificarea corespunzătoare pentru a fi un bun prim-ministru.

Miercuri premierul Theresa May a comunicat colegilor de partid că îşi va prezenta demisia înaintea începerii unei noi faze de negociere a Brexitului, în cazul unui vot în favoarea acordului pe care şefa executivului britanic l-a negociat cu UE şi care a fost respins de două ori în Camera Comunelor.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...