Amendă de peste 5 mil. euro pentru Fitch pentru conflict de interese – ESMA

Autoritatea care supervizează pieţele financiare din Uniunea Europeană a anunţat joi că a impus agenţiei de evaluare financiară Fitch o amendă record de 5,13 milioane euro pentru încălcarea regulilor destinate să evite conflictele de interese, transmite Reuters.
Economica.net - J, 28 mart. 2019, 10:58
Amendă de peste 5 mil. euro pentru Fitch pentru conflict de interese - ESMA

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) a precizat că în perioada cuprinsă între lunile iunie 2013 şi aprilie 2018, 20% din subsidiarele Fitch din Marea Britanie, Franţa şi Spania au fost deţinute în mod indirect de o persoană fizică prin intermediul unei entităţi din Franţa. În acelaşi timp, acest acţionar, căruia ESMA nu i-a dezvăluit identitatea, a ocupat un loc în consiliile de administraţie a trei entităţi care au primit un rating din parte celor trei subsidiare Fitch.

În replică, Fitch, a treia mare agenţie de rating din blocul comunitar, susţine că niciuna din aceste încălcări nu a prejudiciat rezultatul ratingurilor adăugând că interpertarea sa asupra regulilor UE în materie de dezvăluire a identităţii acţionarilor a fost una făcută cu bună credinţă.

„Nu mai avem niciun singur acţionar individual care să deţină un loc în consiliile de administraţie ale entităţilor cărora le acordăm ratinguri”, a informat Fitch într-un comunicat de presă.

Fitch este deţinută de grupul american de presă Hearst,după ce acesta a preluat participaţiile grupului francez Fimalac. Fitch este una din cele trei mari agenţii de rating, alături de Standard & Poor’s şi Moody’s, care domină acest sector global.

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) autorizează şi reglementează agenţiile de rating din UE. Autoritatea a precizat că amenda reflectă măsurile adoptate în mod voluntar de cele trei subsidiare Fitch pentru a se asigura că astfel de încălcări nu se vor mai repeta.

Fitch este responsabilă pentru 15,1% din piaţa ratingurilor din UE, devansată de Standard & Poor’s care controlează 46,3% şi Moody’s cu 32%.

În luna iulie 2016, ESMA a amendat Fitch cu 1,4 milioane euro, după ce a descoperit că unii din analiştii agenţiei transmiteau informaţii cu privire la unele ratiguri suverane către o serie de persoane de la vârful companiei mamă a Fitch, înainte ca informaţiile să fie făcute publice.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu, dezamăgit de nominalizarea lui Siegfried Mureşan. „Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureşan”
Grindeanu, dezamăgit de nominalizarea lui Siegfried Mureşan. „Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că a luat act cu "surprindere şi dezamăgire" de propunerea preşedintelui Nicuşor Dan în ceea ce priveşte funcţia de prim-ministru al României,......
Clienții MediHelp accesează servicii medicale în România și în centre medicale importante din Europa
Clienții MediHelp accesează servicii medicale în România și în centre medicale importante din Europa
Accesul la servicii medicale dincolo de granițele țării devine o componentă tot mai importantă a protecției medicale. ...
Update: Mureșan a acceptat desemnarea pentru funcția de prim-ministru. Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Cine este Sigfried Mureșan
Update: Mureșan a acceptat desemnarea pentru funcția de prim-ministru. Siegfried Mureșan, propunerea lui Nicușor Dan ...
Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru poziția de prim-ministru. Mureșan a cerut timp ...
Gabriel Avrămescu (ASF): Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică. Avem nevoie de o piață mai profundă, mai lichidă, cu mai mulți investitori, mai multe companii listate
Gabriel Avrămescu (ASF): Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică. Avem nevoie de o piață mai profundă, ...
Piața de capital trebuie să fie o prioritate strategică pentru România, dar este nevoie de plan de țară pentru aceasta, ...