Brexit: Lira sterlină s-a depreciat, după ce Parlamentul a respins, pentru a treia oară, acordul de retragere din UE

Lira sterlină, care se apreciase în ultimele săptămâni pe fondul optimismului privind adoptarea unui acord de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, s-a depreciat semnificativ faţă de dolar, după ce Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul privind Brexitul, transmit Reuters şi Financial Times.
Economica.net - vin, 29 mart. 2019, 15:54
Brexit: Lira sterlină s-a depreciat, după ce Parlamentul a respins, pentru a treia oară, acordul de retragere din UE

Moneda britanică s-a depreciat cu 0,35%, la 1,2977 dolari, după anunţarea rezultatului votului. Este pentru prima dată în ultimele două săptămâni când lira sterlină a scăzut sub 1,30 dolari.

De asemenea, lira s-a depreciat cu 0,33% faţă de euro, tranzacţionându-se la 1,1573 euro.

După aproape trei ani de când britanicii au votat prin referendum ieşirea ţării din UE şi în ziua care ar fi trebuit să reprezinte ieşirea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană, 29 martie, politicienii se ceartă în continuare în privinţa modului, a datei şi chiar a posibilităţii părăsirii de către Marea Britanie a blocului la care a aderat în 1973.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...