Panouri fotovoltaice acasă: dosarele de finanţare pentru instalarea în gospodăriile izolate se depun din 10 aprilie

Primăriile pot depune, din 10 aprilie, dosarele în vederea obţinerii finanţării pentru instalarea de sisteme fotovoltaice în gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie, informează Administraţia Fondului pentru Mediu, într-un comunicat de presă.
Economica.net - J, 04 apr. 2019, 12:16
Panouri fotovoltaice acasă: dosarele de finanţare pentru instalarea în gospodăriile izolate se depun din 10 aprilie

Suma alocată pentru finanţarea acestui program, conform Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2019 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu, este de 230 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă, acordată de către Autoritate, este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA), pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.

„Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat pentru prima dată organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, în perioada 10 aprilie 2019 – 10 iulie 2019. Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin de 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali”, se precizează într-un comunicatul citat.

Obiectul programului îl reprezintă finanţarea achiziţionării şi instalării sistemelor de panouri fotovoltaice care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

Programul se derulează multianual, iar finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.

Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale cărora le-au fost aprobate dosarele de finanţare şi care au încheiat un contract de finanţare nerambursabilă cu AFM în cadrul programului.

AFM menţionează că sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile. În acelaşi timp, pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată.

Te-ar mai putea interesa și
PPC alocă 123,5 milioane de lei pentru modernizarea și mărirea capacității unei stații de transformare din vestul țării
PPC alocă 123,5 milioane de lei pentru modernizarea și mărirea capacității unei stații de transformare din vestul țării
Compania Rețele Electrice România, operatorul de distribuție de energie electrică, parte a grupului PPC în România, anunță că va implementa un proiect de 123,49 de milioane de lei (TVA......
Fed majorează ratele dobânzilor pe fondul inflației alimentate de tarifele vamale, șocul energetic și investițiile în AI
Fed majorează ratele dobânzilor pe fondul inflației alimentate de tarifele vamale, șocul energetic și investițiile în AI
Rezerva Federală a SUA a majorat miercuri seara ratele dobânzilor cu 0,25%. Este prima majorare din iunie 2023 încoace. ...
Tranzacție gigant în imobiliare: NEPI Rockcastle iese din Lituania și vinde un mall pentru 200 de milioane de euro
Tranzacție gigant în imobiliare: NEPI Rockcastle iese din Lituania și vinde un mall pentru 200 de milioane de euro
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, vinde mallul Ozas din Vilnius, Lituania, pentru 200 de ...
Anunț important pentru proprietari și notari: Cadastrul a repus în funcțiune Registrul Proprietarilor și platformele de cadastru
Anunț important pentru proprietari și notari: Cadastrul a repus în funcțiune Registrul Proprietarilor și platformele ...
Platformele online Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni (RTI) și Registrul proprietarilor ale Agenției Naționale ...