Dezvoltatorii imobiliari au semnat contracte de închiriere pentru 124.500 mp de birouri în primul trimestru

În primul trimestru al anului, la nivel național, au fost închiriați aproximativ 124.500 metri pătrați de spații de birouri, cu aproape 41% mai mult comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Tranzacțiile de închiriere realizate în primul trimestru al acestui an reprezintă aproximativ 31% din volumul total tranzacționat anul trecut, de aproximativ 400.000 mp. Dacă se va menține ritmul actual, piața ar putea ajunge până la sfârșitul anului curent la peste 560.000 de mp.
Economica.net - lun, 08 apr. 2019, 08:44
Dezvoltatorii imobiliari au semnat contracte de închiriere pentru 124.500 mp de birouri în primul trimestru

Cei mai mulți dintre chiriașii din primul trimestru au provenit din IT, sectorul financiar și cel de servicii profesionale. 

„Este important de menționat că în primul trimestru au fost semnate mai puține tranzacții comparativ cu acceași perioadă a anului trecut, respectiv 68 față de 73, însă suprafața medie închiriată a crescut la aproape 2.000 de metri pătrați, de la 1.200 metri pătrați în 2017. Această evoluție a fost determinată de cinci tranzacții de peste 10.000 de metri pătrați și arată că piața românească rămâne o destinație atractivă pentru companiile existente, dar și pentru nume noi”, spune Marius Șcuta, head of Office Agency and Tenant Representation JLL Romania.

Compania JLL a înregistrat în primul trimestru din 2019 cea mai mare cotă de piață pe segmentul de închirieri de spații de birouri la nivel național, de 26,7% din total, tranzacționînd 33.500 mp, iar la nivelul Bucureștiului, compania  a obținut în primul trimestru al anului curent o cotă de piață pe segmentul închirierilor de spații de birouri de 23,7.

Bucureștiul a atras în primul trimestru din 2019 de departe cel mai mare volum de tranzacții închiriere, respectiv peste 107.000 mp (peste 86% din totalul la nivel național), fiind urmat la mare distanță de Timișoara cu puțin peste 6.000 mp (aproape 5%). Tranzacții importante au fost realizate și în Craiova, Cluj-Napoca și Iași.

Cele mai multe tranzacții în București au fost încheiate în CBD (13), Floreasca – Barbu Văcărescu (12), Centru-Vest (8) și Centru-Sud (8). După volumul tranzacționat, tot CBD se află pe prima poziție, cu 32.000 mp tranzacționați (24% din total), zonă care este urmată de Vest, cu 18.000 mp (14% din total), de Centru-Vest, cu 13.300 mp (11%). Floreasca a atras doar 6,7% din totalul cererii.

Peste 100.000 metri pătrați de spații noi livrate în București

Dezvoltatorii au livrat în primul trimestru trei proiecte noi în București, cu o suprafață totală de 100.641 metri pătrați, Renault Bucharest Connected (47.000 metri pătrați) și Globalworth Campus 3 (28.000 metri pătrați), ambele dezvoltate de Globalworth, The Mark, apaținând companiei austriece S Immo, (25.641 metri pătrați) și The Bridge 3 (20.191 mp).

Până la finalul anului, suprafața de proiecte noi în București este estimată la circa 200.000 metri pătrați.

Proiect

Dezvoltator

Locatie

Suprafata

Business Garden Bucharest

Vastint

Centru –  Vest

41.000

Expo Business Park

Portland

Nord – Expozitiei

38.000

Oregon Parc C

Portland

Floreasca BV

24.500

The Light

River Developments

Centru –  Vest

21.000

The Bridge (ph. 2)

Forte Partners

Centru –  Vest

20.191

Equilibrium (ph.1)

Skanska

Floreasca BV

20.600

Timpuri Noi Square 3

Vastint

Centru – Sud

20,000

Te-ar mai putea interesa și
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță: Este probabil să vedem o tendință de creștere a prețurilor la apartamente în următoarele luni
Ionuț Negoiță, fondator și CEO Hils Development, spune că în următoarele luni, prețurile la locuințe vor crește. Dezvoltatorii așteaptă însă o scădere a dobânzilor, care va duce la o......
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste masive
Parisul ia noi măsuri în favoarea fermierilor pentru a încheia criza apărută la începutul anului, care a dus la proteste ...
Guvernul francez a dat sâmbătă publicităţii o serie de măsuri suplimentare în favoarea agricultorilor, în speranţa ...
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea Bulevardului Ghencea
Primăria Capitalei a atribuit contractul pentru finalizarea lucrărilor la penetrația Prelungirea Ghencea și supralărgirea ...
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a atribuit contractul pentru ...
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub ...