Meci în direct Teodorovici (MFP) – Vasilescu (BNR): Nu împiedicaţi creditul cu rezervele minime? O să fie dobânzi mai mari, la depozite

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a atacat azi într-o conferinţă la care participa alături de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, politica de rezerve minime obligatorii condusă de Banca Centrală, sugerând că restricţionează creditarea. În spiritul OUG 114 actualizată, Vasilescu i-a răspuns că BNR va ajuta la reducerea diferenţialului de dobândă prin încurajarea unei creşteri a dobânzii la depozite. Supriza a venit la sfârşit din partea băncilor comerciale, al căror reprezentant, prezent la aceeaşi masă, a refuzat soluţia BNR.
Ionut Tudorica - mar, 09 apr. 2019, 08:51
Meci în direct Teodorovici (MFP) - Vasilescu (BNR): Nu împiedicaţi creditul cu rezervele minime? O să fie dobânzi mai mari, la depozite

“Ce diferenţe sunt între BCE şi BNR? Rezervele minime obligatorii scumpesc creditul? Nu este o conditie restrictivă a BNR? E politica BNR conservatoare? Poate fi mai laxă”, l-a Intrebat Eugen Teodorovici direct pe Adrian Vasilescu, alăuri de care participa la o conferinţă pe tema OUG 114 bis (OUG 19/2019), organizată de publicaţia economică Business Review.

Consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a încercat să răspundă că în primul rând BCE emite euro, iar BNR leul, şi că rezervele băncii româneşti se fac în euro, însă a fost întrerupt de întrebările ministrului Finanţelor şi a revenit cu o altă abordare. În spiritul scopului OUG 114 bis, care urmăreşte, cel puţin la nivel declarativ, reducerea diferenţei dintre dobânzile la depozite şi cele la credite, Vasilescu a răspuns că BNR a dat semnalul pentru încurajarea creşterii dobânzilor la depozite.

“Băncile trebuie să-şi regândească analiza, pentru că n-au înteles bine ce le-a spus recent guvernatorul. El a zis că BNR va restrânge lichiditatea. Ca băncile să nu mai vină la noi după lichidităţi, ci să se ducă la populaţie şi întreprinderi, să adune mai mult capital de-acolo. Şi va fi nevoie pentru asta să-şi  mărească dobânzile pasive. BNR a renunţat aşadar la soluţia morală. Adică se obişnuieşte ca guvernatorul să îi adune pe bancheri şi să-i privească în ochi (gentlemen’s agreement – n.r.). Nu. Am venit cu una legală în cadrul pieţei. Nu le-a dat ordin. Reduce lichiditatea de la BNR către bănci. În felul asta se va ajunge poate la o reglare a marjei. Dar asta nu va face credite ca afară. Asta se face doar cu concursul întregii economii”, a fost replica lui Vasilescu.

El a adăugat că nici diferenţialul curent nu e atât de mare pe cât se vehiculează.

“Am auzit la un parlamentar că creditul în România este de 4 ori mai scump decât în UE. E fals. Diferenţa acum dintre dobânda pasivă şi dobânda activă este de la 3 la 4, de două ori. Atât”, a comentat Vasilescu.

Indicaţiile reprezentantului BNR s-au lovit însă de un refuz mai mult sau mai puţin voalat al reprezentantului băncilor comerciale, prezent la aceeaşi masă.

Florin Dănescu, reprezentând Asociaţia Română a Băncilor (ARB), a sugerat că băncile nu au de ce să mărească dobânda la depozite, în jocul economic cerere-ofertă, de vreme ce suma acestora deja excede cu mult pe cea a creditelor.

“Sunt 70 de miliarde de euro depozite şi 53 de miliarde de euro credite la această oră. Cum să cresc dobânda la depozite dacă cererea e mult mai mare decât oferta? Simplu economic vorbind”, a încheiat Dănescu.

Te-ar mai putea interesa și
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate industriei semiconductorilor, precum și industriilor ecranelor și......
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...