Trei liceeni din Sibiu au creat un sistem inteligent pe bază de bariere în infraroşu, pentru economisirea energiei electrice

Trei elevi ai Colegiului Naţional "Octavian Goga" din Sibiu, sub coordonarea profesoarei Florentina Ileşan, au câştigat un premiu de 4.500 de lei, din partea unei companii multinaţionale, cu proiectul "Sistem de economisire a energiei electrice", prin care au conceput un sistem inteligent pe bază de bariere în infraroşu prin care se controlează în mod automat luminile dintr-o locuinţă şi care ţine evidenţa numărului de persoane din încăpere, potrivit unui comunicat de presă remis marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 09 apr. 2019, 14:23
Trei liceeni din Sibiu au creat un sistem inteligent pe bază de bariere în infraroşu, pentru economisirea energiei electrice

Alexandru Rădac, Daniel Marpozan şi Codrin Muntean, elevi în clasa a X-a, la matematică-informatică, la Colegiul Naţional „Octavian Goga”, au spus că urmează să instaleze acest sistem inteligent acasă la unul dintre ei. Practic, este vorba de un modul care se montează pe uşa de la intrare şi care monitorizează nevoia de electricitate, în funcţie de numărul de persoane dintr-o încăpere.

„Echipa noastră a realizat o machetă în acest sens, însă aducem şi soluţii complete, care vor putea fi implementate în orice casă. Pe lângă macheta realizată, am integrat şi o aplicaţie cu ajutorul căreia avem control asupra locuinţei, oriunde ne-am afla”, se arată în descrierea proiectului.

Te-ar mai putea interesa și
eMAG a deschis un magazin nou de unde iubitorii fotbalului pot cumpăra echipamentele echipelor favorite, eMAG Fan Shop
eMAG a deschis un magazin nou de unde iubitorii fotbalului pot cumpăra echipamentele echipelor favorite, eMAG Fan Shop
Pentru trei din patru microbiști români dragostea pentru fotbal a fost moștenită în familie, de la tată sau figură paternă care le-a marcat copilăria. În plus, peste 70% dintre ei......
Celebrul producător german de baterii VARTA și-a cerut insolvența
Celebrul producător german de baterii VARTA și-a cerut insolvența
Producătorul german de baterii VARTA a confirmat vineri că a depus cerere de insolvenţă preliminară în regim de autoadministrare, ...
ANCOM anunță că regulamentul UE privind inteligenţa artificială trebuie pus în aplicare de România începând cu data de 2 august
ANCOM anunță că regulamentul UE privind inteligenţa artificială trebuie pus în aplicare de România începând cu data ...
Regulamentul european privind inteligenţa artificială (AI) va trebui pus în aplicare de către statele membre ale Uniunii ...
Electro-Alfa International începe lucrările la parcul fotovoltaic din fostul depozit de cărbune CET 2 Holboca din Iași
Electro-Alfa International începe lucrările la parcul fotovoltaic din fostul depozit de cărbune CET 2 Holboca din Iași
Electro-Alfa International, producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat ...