Dragnea avertizează autorităţile de resort să oprească contrabanda cu fructe şi legume

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis miercuri un avertisment autorităţilor de resort să realizeze "un sistem" prin care în România să nu mai intre fructe şi legume de contrabandă.
Economica.net - mie, 10 apr. 2019, 14:02
Dragnea avertizează autorităţile de resort să oprească contrabanda cu fructe şi legume

„Transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar Veterinară, celor de la Protecţia Consumatorului, Antifrauda şi Vămile: Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuşi să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume şi fructe, dacă nu vor fi in stare să analizeze fiecare fruct şi fiecare legumă, să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit. Trebuie să încetăm să reuşim să nu mai existe în România acest standard dublu – şi anume roşiile bune se păstrează pentru ţările din vest, iar în România vin roşiile proaste şi nesănătoase. Şi e valabil pentru orice legumă sau fruct care intră în această ţară”, a declarat Dragnea în judeţul Giurgiu.

Potrivit acestuia, „românii merită mai mult”. „Şi pentru asta, o să facem absolut tot ceea ce este necesar cu cei care sunt în funcţii acum sau cu ceilalţi care vor veni după ei, dacă cei care sunt în funcţii acum nu înţeleg care este uriaşa lor responsabilitate la care s-au angajat”, a adăugat liderul PSD.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...