Mafia atacă Europa de Est. România este pe listă – Carabinieri

Mafia a început să-şi extindă tentaculele în Europa de Est, după ce a cangrenat structura economică sau socială în alte ţări europene, unde acţionează precum celulele canceroase, notează joi France Presse, citând un expert. Acesta e evocat o operaţiune recentă din România unde Poliţia a confiscat un patrimoniu de 250 de milioane de euro după acţiuni ce au vizat un clan care investise în România, în companii de construcţii, în sute de apartamente şi Spa-uri.
Economica.net - J, 11 apr. 2019, 10:53
Mafia atacă Europa de Est. România este pe listă - Carabinieri

Prezenţa mafiei italiene în Germania, în Franţa sau în Spania este cunoscută de foarte mult timp, dar în prezent ea se orientează spre ţările din Europa de Est, membre ale Uniunii Europene, a explicat într-un interviu pentru AFP colonelul de carabinieri Cristiano Tomassi, de la Direcţia naţională de investigaţii împotriva mafiei (DIA) din Italia.

La începutul lunii martie, poliţia slovacă a eliberat şapte italieni reţinuţi după uciderea unui jurnalist care ancheta fapte de corupţie în legătură cu mafia italiană.

‘Ei se orientează din ce în ce mai mult spre ţările din Est. O operaţiune recentă (a poliţiei) a vizat un clan care investise în România, în companii de construcţii, în sute de apartamente, în Spa-uri; un patrimoniu de 250 de milioane de euro a fost confiscat’, explică acest expert în lupta antimafia.

‘Mafioţii gândesc ca nişte economişti: ritmul de creştere, perspectivele de dezvoltare sunt cu siguranţă superioare chiar şi celor obţinute într-o Germanie prosperă. Anchete în Slovacia au demonstrat prezenţa indivizilor din ‘Ndrangheta’, mafia calabreză, ‘al cărei obiectiv este de a profita de contribuţiile comunitare’, susţine acesta.

Mafia rulează cantităţi incredibile de bani în urma traficului de droguri, iar diferite capturi relevă aceasta, spune el.

‘În cursul operaţiunii „Gambling” (în Calabria în 2017) a fost pus sub sechestru un patrimoniu de aproape două miliarde de dolari rezultat în urma unor activităţi în domenii precum pariurile ilegale şi jocurile online. Această captură a cuprins capital, societăţi, 1.500 de săli de pariuri, numeroase bunuri imobiliare’, a indicat colonelul Tomassi.

Aceste mijloace financiare permit mafiei să-şi extindă teritoriul. La sfârşitul lunii martie, poliţia austriacă şi cea italiană au destructurat o reţea de traficanţi care furniza arme unui clan al mafiei napolitane, Camorra, în timp ce în decembrie au fost arestaţi 90 de mafioţi având legătură cu ‘Ndrangheta’, mafia calabreză, în şase ţări diferite.

Evocând cazul unor cartiere întregi cumpărate de mafie în diferite oraşe europene, dar pe care nu a identificat-o încă, el explică pericolul reprezentat de acest fenomen. ‘De ce pare că în aceste cartiere nu se întâmplă nimic, că sunt liniştite? Pentru că există un control puternic al mafiei, dar nu este un control virtuos, este ca un cancer care progresează şi unde există cancer nu mai există viaţă’, explică el. Desigur, delicte minore nu mai există, dar ‘nici economie sănătoasă’, adaugă acest specialist în combaterea mafiei.

În ultimul său raport semestrial asupra mafiei, DIA subliniază că aceasta ‘poluează circuitele financiare şi de credit, perturbă concurenţa şi buna funcţionare a pieţelor, prin recurgerea la instrumente străine în lumea întreprinzătorilor legali, favorizează activităţi la negru şi evaziunea fiscală’.

Atunci când există o criză economică, aşa cum a fost cazul în ultimii ani în Europa, mafia reuşeşte să se infiltreze şi mai uşor.

‘Mafioţii caută mici antreprenori aflaţi în dificultate, pe cei care au probleme cu obţinerea unui împrumut de la o bancă, care solicită garanţii etc. Mafia împrumută banii şi din acel moment afacerea s-a terminat, ea va ajunge în cele din urmă sub controlul mafiei care nu va înceta să-şi crească capitalul (datorită ratelor uriaşe) până la înlăturarea proprietarului’, spune în continuare ofiţerul antimafia.

‘Niciun comerciant onest, olandez, francez, german, nu va putea vreodată să concureze cu o astfel de forţă’, avertizează expertul citat. ‘Când cineva este în mafie, aceasta este pentru totdeauna. Este o alegere de viaţă, o decizie de a îmbrăţişa un stil de viaţă, o idee şi asta o diferenţiază de crima organizată ‘simplă”, concluzionează ofiţerul italian.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...