Corina Creţu: În acest moment dezvoltarea României este blocată din lipsa capacităţii în administraţia publică

Comisarul european Corina Creţu a declarat că în acest moment dezvoltarea României este blocată sau trasă înapoi din lipsa capacităţii în administraţia publică şi că ţara noastră nu are proiecte prin care să atragă fonduri europene. 
Economica.net - D, 14 apr. 2019, 13:01
Corina Creţu: În acest moment dezvoltarea României este blocată din lipsa capacităţii în administraţia publică
„Îmi pare rău că se minte cu neruşinare şi se spune că eu şi noi, la Comisia Europeană, blocăm aceste proiecte pe care nu le avem. Am aprobat tot ce s-a putut aproba, tot ce a fost depus de Guvenul României.(…) Avem nevoie de proiecte noi. În fiecare ţară, pentru fiecare euro din fonduri europene sunt programaţi 3 euro, noi, din contră, suntem invers, avem bani necheltuiţi şi nu avem proiecte pe care să le cheltuim. Se cheltuie pe proiecte mici, pe proiecte care nu au impact în viaţa de zi cu zi a oamenilor, pentru că sunt făcute în ultimul moment. (…) În acest moment dezvoltarea României este blocată, ţinută pe loc sau trasă înapoi din lipsa capacităţii în administraţia publică. Birocraţia, corupţia, responsabilităţile şi resursele fragmentate împiedică furnizarea serviciilor publice şi dăunează foarte grav investiţiilor publice”, a spus Creţu, la lansarea candidaţilor Pro România pentru alegerile europarlamentare, eveniment ce a avut loc duminică la Romexpo. 

Comisarul european a adăugat că pentru 2021- 2027 a negociat un buget de 373 de miliarde de euro pentru cele 27 de ţări care vor rămâne în UE după plecarea Marii Britanii, dar şi o serie de regulamente pentru simplificarea folosirii fondurilor europene. 

„Preşedinţia română este o preşedinţie bună, a încheiat foarte multe documente, acorduri, dar exact acesta care ne interesa cel mai mult, legat de buget, nu se va încheia, pentru că Parlamentul European îşi încheie mandatul. Rămâne să discutăm cu viitorul Parlament European pe timpul preşedinţiei finlandeze.(…) Rămân cu regretul că îmi închei acest mandat, l-am început cu mare entuziasm, am sperat să încheiem măcar cu cele trei spitale începute, nu sunt nici în faza studiului de fezabilitate aprobate de către Guvern. Rămân cu regretul că nu am avut posibilitatea, proiecte care cu adevărat ar lega Republica Moldova de România, de vestul european, care ar lega sudul şi nordul ţării, de aceea văzând tot acest dezastru, toate aceste posibilităţi şi şanse pierdute, ne-am dat cu toţii seama că acest partid (PSD – n.r.) este deturnat de către actuala conducere către interese de grup, un partid care nu mai are nicio legătură cu dorinţele şi aşteptările celor cu care am vorbit noi în campaniile electorale, nu mai e nimeni care să se preocupe de şcoli, de spitale, de soarta satelor româneşti.(…) Nu se poate să le spui primarilor că UE nu primeşte proiecte pentru comunităţi mai mici de 2.000 de locuitori, nu e adevărat, din contră, fondurile noastre se duc către cei mai săraci, către cei mai vulnerabili”, a mai afirmat Corina Creţu. 

Creţu este şi candidat Pro România la alegerile europarlametnare

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Ce spune Bolojan despre adoptarea legilor PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis miercuri că adoptarea legilor PNRR este "vitală" pentru România, subliniind că proiectele de lege care vor ajunge în dezbaterea parlamentară sunt......
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
România, cea mai bună performanță din lume a pieţei bursiere în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută ...
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...