Samsung Electronics amână lansarea pe piaţă a Galaxy Fold, explicând că dispozitivul are nevoie de îmbunătăţiri

Samsung Electronics a anunţat luni că amână lansarea pe piaţă a telefonului pliabil Galaxy Fold, după ce unele dintre persoanele care l-au testat au spus că dispozitivul începe să aibă probleme după doar o zi sau două de utilizare, relatează MarketWatch, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 23 apr. 2019, 09:42
Samsung Electronics amână lansarea pe piaţă a Galaxy Fold, explicând că dispozitivul are nevoie de îmbunătăţiri

Compania a amânat evenimentele media planificate pentru dispozitiv în această săptămână la Hong Kong şi Shanghai.

„Pentru a evalua în totalitate feedback-ul utilizatorilor şi pentru a efectua noi teste interne, am decis să amânăm lansarea Galaxy Fold. Intenţionăm să anunţăm data de lansare în următoarele săptămâni”, a declarat un purtător de cuvânt al Samsung.

În timp ce mulţi utilizatori au spus că văd un mare potenţial al Galaxy Fold, unii dintre ei au arătat că dispozitivul are nevoie de îmbunătăţiri care să asigure cea mai bună experienţă posibilă pentru utilizatori, potrivit unui comunicat al companiei.

În loc să primească laude înainte de lansarea care ar fi trebuit să aibă loc în Statele Unite pe 26 aprilie, grupul sud-coreean a fost asaltat de jurnaliştii din domeniul tehnologiei care au raportat fisuri, umflături sau pâlpâiri ale ecranelor, probleme care au readus în atenţie cazul de acum trei ani al telefonului Galaxy Note 7 care se aprindea sau exploda, obligând compania să îl retragă de pe piaţă.

Până în prezent, Samsung a stabilit că „a existat o situaţie în care subtanţe găsite în interiorul telefonului au afectat performanţa dispozitului” şi că „impactul în partea superioară sau cea inferioară a telefonului”poate provoca probleme ecranului.

Samsung a lăudat modelul pliabil de telefon ca fiind viitorul în industriei dispozitivelor mobile, care a beneficiat de puţine surprize de la lansarea iPhone de către Apple, în 2007.

Compania concurentă Huawei Technologies a anunţat la rândul ei un telefon pliabil, Mate X.

Samsung intenţiona iniţial să înceapă vânzările de telefoanele Galaxy Fold în Coreea de Sud şi Europa în luna mai, dar pentru cele din China nu stabilise încă o dată.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a folosit un satelit spion luat de la chinezi pentru a ataca bazele americane din Orientul Mijlociu (FT)
Iranul a achiziţionat în secret un satelit spion chinez, ceea ce i-a înlesnit Republicii islamice capacitatea de a lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu înainte de armistiţiul......
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Centrală electrică mare de pe vremea lui Ceaușescu, scoasă acum la vânzare. A ajuns o ruină
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia a decis demararea, din nou, a procedurilor ...
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi ...
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna ...