Germania: Deutsche Bank a transmis documente procuraturii americane în legătură cu Donald Trump

Deutsche Bank a început să trimită justiţiei new-yorkeze documente privind finanţarea unor proiecte ce au legătură cu Donald Trump, ca răspuns la o citaţie, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată dosarului.
Economica.net - J, 25 apr. 2019, 06:35
Germania: Deutsche Bank a transmis documente procuraturii americane în legătură cu Donald Trump

La mijlocul lunii martie, procurorul statului New York, Letitia James, a solicitat băncii germane să furnizeze numeroase documente legate de cereri pentru împrumuturi şi linii de credit acordate Organizaţiei Trump, holding al activelor magnatului imobiliar, gestionat în prezent de fiii preşedintelui, Eric şi Donald Trump Jr, după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă.

Banii în cauză erau destinaţi finanţării unor proiecte precum hotelurile Trump din Washington, Miami şi Chicago, potrivit informaţiilor furnizate AFP pe 12 martie de o altă sursă, sub protecţia anonimatului.

AFP nu a reuşit să afle în cursul zile de miercuri dacă Deutsche Bank a furnizat deja toate documentele solicitate de justiţia americană.

„Ne menţinem angajamentul de a coopera cu anchetele oficiale”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al băncii, refuzând să comenteze informaţiile.

Contactat de AFP, biroul procurorului new-yorkez nu a reacţionat încă.

Canalul de televiziune CNN a fost primul care a informat despre cooperarea Deutsche Bank cu autorităţile din New York.

Procurorul din New York a dorit de asemenea să obţină documente legate de încercarea eşuată a Organizaţiei Trump din 2014 de a cumpăra clubul de fotbal american Buffalo Bills, a mai susţinut sursa ce a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Biroul procurorului de stat din New York a decis să solicite Deutsche Bank informaţii privind diverse proiecte legate de familia Trump după mărturia din Congres a fostului avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen.

În timpul audierii sale, Cohen a afirmat că Donald Trump şi-a supraestimat în mod nejustificat averea pentru a obţine credite de la Deutsche Bank.

Deutsche Bank este una din puţinele bănci occidentale mari care au continuat să împrumute bani imperiului Trump după falimentul mai multor cazinouri deţinute de acesta în anii 1990, care a condus la datorii estimate în prezent la 330 de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...