SUA: 30 de ani de la inaugurarea parcului de distracţii Disney-MGM Studios

La 1 mai 1989 a fost inaugurat parcul de distracţii Disney-MGM Studios. Disney's Hollywood Studios sau Disney-MGM Studios, cum s-a numit până în 2008, este parcul de distracţie dedicat showbizului, fiind inspirat de perioada înfloritoare a Hollywoodului din anii '30-'40. Este unul dintre cele mai vizitate parcuri de distracţie nu doar din SUA, ci din întreaga lume. Parcul, cu o suprafaţă de 55 ha, este reprezentat de o variantă stilizată a pălăriei de magician din animaţia Fantasia, simbolul studiourilor Walt Disney.
Economica.net - mar, 30 apr. 2019, 07:13
SUA: 30 de ani de la inaugurarea parcului de distracţii Disney-MGM Studios

”Lumea în care ai intrat a fost creată de Walt Disney Company şi este dedicată Hollywoodului- nu un loc de pe hartă, ci o stare de spirit care există oriunde oamenii visează, se minunează şi îşi imaginează, un loc unde iluzia şi realitatea fuzionează prin magia tehnologiei.

Vă urăm bun venit într-un Hollywood care nu a existat vreodată, dar va fi întotdeauna”, a fost mesajul de deschidere al directorului concernului Walt Disney, Michael Dammann Eisner, la 1 mai 1989. La 9 august 2007, preşedintele Walt Disney World, Meg Crofton, a anunţat că Disney-MGM Studios va fi redenumit Disney’s Hollywood Studios, schimbare pusă în practică la 7 ianuarie 2008.

”Numele reliefează cum parcul a evoluat de la reprezentarea epocii de aur a filmelor până la celebrarea noului divertisment pe care Hollywoodul de astăzi îl oferă în muzică, televiziune, cinema şi teatru”, a fost argumentul publicat odată cu anunţarea schimbării de marcă. Parcul este împărţit pe mai multe zone tematice: Bulevardul Hollywood- principala intrare, Echo Lake, Străzile Americii (Streets of America), Curtea Animaţiei (Animation Courtyard), Zona Pixar (Pixar Studios) şi Bulevardul Sunset (Sunset Boulevard).

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...