Elveţia cheltuie aproape 80 miliarde euro anual cu reţeaua de transport

Elveţia are alocat un buget anual de 90 miliarde franci (79 miliarde euro) pentru reţeaua de transport, iar cel mai mult costă drumurile sale naţionale, circa 80% din totalul cheltuielilor cu transportul, scrie publicaţia TheLocal.ch, potrivit News.ro. 
Economica.net - mar, 30 apr. 2019, 15:51
Elveţia cheltuie aproape 80 miliarde euro anual cu reţeaua de transport

Anual, cheltuielile rutiere se ridică la 72 miliarde de franci, inclusiv cu accidentele, asistenţa medicală şi daune aduse mediului, potrivit Oficiului Federal de Statistică.

Comparativ, costurile cu alte mijloace de transport sunt mai mici. Costul cu transportul feroviar în 2015 a fost de aproape 11 miliarde de franci, iar costurile privind traficul aerian de 6,4 miliarde de franci, în timp ce transportul pe apă costă 344 milioane de franci, potrivit News.ro. 

Oficiul Federal de Statistică al Elveţiei a început să colecteze date privind costurile de transport din anul 2010, timp în care s-a înregistrat o creştere substanţială a costurilor totale.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...