Primăria Timişoarei avansează un nou studiu de fezabilitate pentru metrou, pe noi trasee

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat vineri că va menţine pe agenda municipalităţii realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru construirea unui metrou, dar pe alte trasee decât cel în partajare cu CFR, întrucât compania feroviară a obţinut fonduri europene care-i vor permite să menţină actualele linii pe actualele structuri de suprafaţă, de tip movile.
Economica.net - vin, 03 mai 2019, 14:14
Primăria Timişoarei avansează un nou studiu de fezabilitate pentru metrou, pe noi trasee

„Lucrurile sunt într-o anumită dinamică, iar când noi am făcut studiul de fezabilitate pentru un metrou (anul 2013, n.r.), am vizat traseul actualelor căi ferate. La acea vreme, studiul nostru de prefezabilitate a primit toate avizele de ducere în subteran a liniilor de cale ferată şi de realizare cu această ocazie a unei linii de metrou de la Ministerul Transporturilor, în 2013. Este un lucru peste care s-a trecut uşor şi a fost făcut uitat. Am fost primul oraş din provincie în care s-a vorbit despre metrou, ideea a fost luată în derâdere (…). Dar, pentru că CFR are un proiect cu finanţare europeană pentru modernizarea şi extinderea sistemului de cale ferată pe actuala tehnologie (movilă de pământ), a căzut acea variantă de transformare a zonei şi probabil că în următorii cel puţin 20-30 de ani, linia de cale ferată va rămâne pe actuala movilă”, a explicat primarul Nicolae Robu vineri, într-o conferinţă de presă.

Edilul a detaliat că acum se va face un studiu de fezabilitate pentru metrou pe cu totul alte trasee care să facă legătura între principalele puncte din zona periurbană cu staţii care deservească locuri de maxim interes din oraş. El a precizat că acest metrou nu se va realiza în perioada imediat următoare, dar dacă astfel de obiective nu au pregătit un studiu de prefezabilitate, nu vor avea niciodată şansa de a se realiza.

„Pentru astfel de obiective trebuie să fii pregătit în orice moment, dacă apare o oportunitate de finanţare de la bugetul de stat, european sau din alte surse. La acea vreme, eu am fost căutat de o firmă care reprezintă statul chinez şi care era dispusă să realizeze metroul cu banii lor proprii, pe baza acelui studiu de prefezabilitate. I-am îndrumat la Ministerul Transporturilor, dar apăruse acea finanţare pe fonduri europene şi nu se mai putea materializa acea idee. Dar dacă nu aveam nimic, niciun document, niciun studiu, ci doar le spuneam că am vrea să avem un metrou şi să ne dea bani, ar fi râs lumea de noi”, a adăugat edilul.

Nicolae Robu a declarat recent că Timişoara va avea metrou, însă acest obiectiv va fi construit în cadrul unui program naţional ce prevede realizarea de metrouri în oraşele cu populaţie mai mare de trei sute de mii de locuitori.

În anul 2013, edilul Timişoarei lansase în premieră ideea ca liniile de tren care traversează oraşul să fie duse în subteran, iar în intervalul când nu circulă trenurile, să fie folosite în sistem S-Ban, ca metrou.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...