Daea: Vom avea de anul viitor un program de investiţii pentru extinderea sistemului antigrindină, din Teleorman până în Dobrogea

Anul viitor vom avea un program de investiţii pentru extinderea sistemului antigrindină din Teleorman până în Dobrogea, iar judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Economica.net - mar, 07 mai 2019, 18:18
Daea: Vom avea de anul viitor un program de investiţii pentru extinderea sistemului antigrindină, din Teleorman până în Dobrogea

„Va funcţiona şi în Bărăgan (sistemul de protecţie antigrindină n.r.). Dacă din 2004 până în 2017 doar şapte puncte de lansare au fost realizate în ţară, noi, accelerând, văzând, ştiind, cunoscând şi înţelegând aceste fenomene, în 2017 şi 2018 am realizat 60 de puncte de lansare şi vom lansa şi anul acesta 65. În Băragan este o altă abordare, într-un program de investiţii, unde, de anul viitor, din Teleorman până în Dobrogea, înţelegând judeţele acestea limitrofe Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie”, a precizat Daea, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Întrebat de ce rachetele noastre zboară mai jos decât cele ale ruşilor şi astfel ne trimit norii peste graniţă, Daea a răspuns: „haideţi să nu intram în această zonă peiorativă vizavi de preocuparea pe care o avem, în modul acesta de interpretare tehnică a funcţionării sistemului ca atare”.

„Este evident că natura nu putem să o stăpânim şi fenomenele acestea extreme naturale nu le-a putut nimeni stăpâni pe glob. Noi căutăm să facem acest lucru şi iată că viaţa a demonstrat că putem să atenuăm fenomenele acestea pe zonele unde evident am pus în mişcare acest sistem. Acum se vede grindina, dar în multe zone ale ţării, datorită faptului că s-a intervenit, grindina nu a ajuns pe sol. Nu putem să acoperim întreaga ţară, dar facem acest efort investiţional, pentru că merită, întrucât un leu investit în acest sistem înseamnă un câştig de 14 lei pentru fermieri şi pentru ţară”, a adăugat Petre Daea.

La finele săptămânii trecute, Ministerul Agriculturii anunţa că Sistemul naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor (SNACP) a lansat 123 de rachete în prin două unităţi din zona Moldovei, iar în acele zone nu au fost raportate căderi de grindină pe teritoriul protejat.

În ceea ce priveşte tornada care s-a produs în data de 30 aprilie, Petre Daea preciza pentru AGERPRES că, deşi sistemul antigrindină a funcţionat la acea dată, fiind lansate 16 rachete la nivel naţional, fenomenul meteo extrem s-a produs la o înălţime mult mai mare decât ar fi putut acţiona rachetele antigrindină.

Din caza acestui fenomen, aproximativ 50 de hectare dintr-o plantaţie viticolă din zona Urlaţi, judeţul Prahova, a fost distrusă, iar producţia acestui an a fost compromisă.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...