Ministerul Agriculturii: Peste 23 de milioane de euro vor intra luni în conturile beneficiarilor PNDR

Peste 23 de milioane de euro vor intra luni, 13 mai, în conturile beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care au depus, în luna aprilie, cereri de plată la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pentru proiecte de investiţii, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - vin, 10 mai 2019, 14:11
Ministerul Agriculturii: Peste 23 de milioane de euro vor intra luni în conturile beneficiarilor PNDR

„MADR informează că beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care au încheiat contracte de finanţare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi care au depus cererile de plată în luna aprilie 2019, vor primi în conturile bancare în data de 13 mai 2019 sumele aferente cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor. Suma totală care va fi transferată beneficiarilor PNDR este de 23.353.638,77 euro”, se arată într-un comunicat al ministerului, remis AGERPRES.

La această tranşă de plată, AFIR va deconta cheltuielile realizate pentru investiţii în exploataţii agricole şi în exploataţii pomicole, în unităţi de procesare a produselor agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru dezvoltarea fermelor mici, dar şi pentru diverse investiţii în mediul rural care nu au specific agricol.

De asemenea, vor fi decontate cheltuieli aferente lucrărilor pentru infrastructura agricolă şi pentru infrastructura rutieră din mediul rural, pentru protejarea patrimoniului cultural, pentru axa LEADER, pentru înfiinţarea grupurilor de producători, dar şi pentru cooperarea fermierilor pentru realizarea lanţurilor scurte de aprovizionare şi a pieţelor locale.

O nouă decontare a cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii PNDR va fi realizată de AFIR la sfârşitul lunii mai.

De la demararea PNDR 2020 şi până în prezent, AFIR a primit 57.649 de solicitări de finanţare, în valoare totală nerambursabilă de aproape 9 miliarde de euro, din care au fost selectate pentru finanţare 34.804 cereri, cu o valoare de 4,62 miliarde de euro. Cele mai multe au fost depuse pe măsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici DI-2A – 16.982 de cereri, în valoare de 254,7 milioane de euro, şi pe 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, în jur de 14.155 de cereri, în valoare de 582,1 milioane de euro.

AFIR a încheiat contracte de finanţare cu 51.519 beneficiari ai programului, în valoare de peste 4,5 miliarde de euro, iar valoarea plăţilor efectuate beneficiarilor depăşeşte 4,434 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...