Turcia: Ankara a încetat să cumpere petrol iranian pentru a respecta sancţiunile americane

Turcia a pus capăt în totalitate importurilor de petrol iranian la începutul lunii mai pentru a "respecta" sancţiunile americane, chiar dacă le dezaprobă, informează joi AFP. 
Economica.net - J, 23 mai 2019, 04:51
Turcia: Ankara a încetat să cumpere petrol iranian pentru a respecta sancţiunile americane

„În calitate de de aliat strategic” al SUA „respectăm” sancţiunile, a declarat miercuri un oficial turc sub protecţia anonimatului, în marja unei vizite la Washington a adjunctului ministrului afacerilor externe Yavuz Selim Kirandu.

Administraţia Trump a impus din nou sancţiuni regimului de la Teheran după ce a părăsit, în urmă cu un an, pactul nuclear. Aceste sancţiuni interzic în special exporturile de petrol şi vizează, de asemenea, orice ţară care ar continua să cumpere acest produs din Iran.

Opt ţări, printre care Turcia, China, India şi Japonia au beneficiat iniţial de o derogare pentru a continua să importe ţiţei din Iran, derogare ce nu a mai fost reînnoită după încetarea sa pe 2 mai.

După anunţul deciziei SUA de a nu reînnoi derogările, Ankara a lăsat să se înţeleagă că nu se va conforma. „Nu vom accepta sancţiuni şi constrângeri unilaterale privind modul în care ne gestionăm relaţiile cu vecinii”, a declarat ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu.

Delegaţia turcă a discutat la Washington cu administraţia Trump despre numeroasele dispute care otrăvesc relaţia bilaterală, ambele state fiind în acelaşi timp aliate NATO.

Unul din subiectele care afectează relaţia turco-americană este achiziţionarea de către Ankara a sistemului de apărare antirachetă S-400, produs în Rusia.

Partea americană denunţă această achiziţie şi ameninţă, pe de o parte, să nu livreze părţii turce avioanele de vânătoare F-35 şi, pe de altă parte, să impună sancţiuni economice Turciei.

„Este un acord încheiat” a afirmat miercuri la Washington Yavuz Selim Kirandu, reafirmând poziţia ţării sale, de ne-renunţare la contractul cu Moscova.

Guvernul turc a propus administraţiei americane crearea unui grup de lucru comun cu caracter tehnic pentru a înlătura suspiciunile SUA, care se tem că tehnologia bateriilor S-400 va servi la colectarea de date tehnologice privind avioanele militare ale NATO, la care Rusia va putea să aibă astfel acces.

„Aşteptăm încă un răspuns pentru comisia tehnică”, a declarat oficialul turc citat de AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, pe fondul extinderii serviciilor cloud, digitalizării economiei și......
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...