Daea: România se află pe primul loc în UE la producţia de miere şi pe al doilea la numărul de familii de albine

România se situează pe locul al 2-lea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr al familiilor de albine şi pe primul loc la producţia de miere, a afirmat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la conferinţa "Apicultura în context european şi mondial".
Economica.net - S, 25 mai 2019, 07:36
Daea: România se află pe primul loc în UE la producţia de miere şi pe al doilea la numărul de familii de albine

„În ultimii ani sectorul apicol din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă datorită programelor de sprijin financiar de la bugetul UE sau naţional astfel încât, în prezent am ajuns să ne situăm pe locul al 2-lea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr al familiilor de albine şi pe primul loc la producţia de miere. Prin accesarea acestor programe, apicultorii au putut achiziţiona material biologic cu valoare certificată, cutii şi utilaje apicole moderne pentru dezvoltarea acestei activităţi în vederea obţinerii de produse competitive, atât pe piaţa internă, cât şi la export”, a spus Petre Daea.

El a menţionat că albinele furnizează un serviciu esenţial pentru agricultura modernă şi că sunt responsabile pentru polenizarea a trei sferturi din principalele culturi alimentare.

„Încercaţi să vă imaginaţi lumea fără mere, pere, citrice, morcovi, struguri, măsline, roşii ori migdale sau o primăvară lipsită de florile câmpului. Circa o treime din culturile de legume, fructe şi flori din zonele temperate depind de serviciile albinelor, iar dacă extindem această abordare spre tropice, aproape toate plantele cu flori depind de insectele polenizatoare. Aşadar, albinele joacă un rol important în viaţa noastră, iar serviciile lor sunt gratuite. Pe de altă parte, datorită rolului socio-economic şi ştiinţific, apicultura este o activitate care contribuie la dezvoltarea spaţiului rural”, a arătat Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a menţionat că România acordă o atenţie deosebită sectorului apicol din punctul de vedere al agriculturii, al protecţiei plantelor şi al agriculturii sustenabile, deoarece albinele au un impact mare asupra echilibrului ecologic. Totodată, se are în vedere asigurarea funcţionării integrate a tuturor sectoarelor, dar şi susţinerea programelor de sprijin, de cercetare, inovare şi de educaţie pentru sectorul apicol, pentru a se asigura că apicultura face parte în continuare din producţia agricolă.

Petre Daea a participat sâmbătă la conferinţa ‘Apicultura în context european şi mondial’, eveniment realizat în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Evenimentul, organizat cu prilejul ‘Zilei Mondiale a Albinei”, îşi propune să evidenţieze importanţa polenizatorilor pentru umanitate şi pentru întregul ecosistem, asupra necesităţii dezvoltării sectorului apicol în contextul schimbărilor climatice, precum şi rolul crucial al acestora în creşterea randamentului culturilor.

Principalele subiecte ce vor fi dezbătute vizează situaţia sectorului apicol precum şi importanţa acestuia în context european şi mondial, sănătatea albinelor, apicultura ecologică în România, sprijinul FAO pentru apicultura durabilă.

România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, iar efectivele au atins în anul 2015 un vârf de 1,47 milioane de familii de albine.

La nivel naţional, sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceştia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

Potrivit datelor ACA, în ultimii 2-3 ani, consumul de miere a înregistrat o creştere de 15%, până la 550 de grame pe locuitor pe an, însă şi în aceste condiţii România se află tot la coada clasamentului, la nivel european. Datele statistice arată că românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Din păcate, tot din cifrele statistice, se vede că românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...