Cod portocaliu de ploi torenţiale în Bucureşti şi 22 de judeţe, până sâmbătă dimineaţă. Cod galben, în zone din 23 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată pentru 22 de judeţe şi municipiul Bucureşti, precum şi o avertizare Cod galben de vreme instabilă în zone din 23 de judeţe.
Economica.net - vin, 31 mai 2019, 09:05
Cod portocaliu de ploi torenţiale în Bucureşti şi 22 de judeţe, până sâmbătă dimineaţă. Cod galben, în zone din 23 de judeţe

Potrivit meteorologilor, în intervalul 31 mai, ora 15:00 – 1 iunie, ora 10:00, pe durata Codului portocaliu, în cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogei, în nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, va ploua torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp. În special în estul şi sud-estul ţării vor fi vijelii, grindină de medii şi mari dimensiuni şi frecvente descărcări electrice.

Judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea, Bacău, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, municipiul Bucureşti şi, parţial, judeţele Tulcea, Constanţa, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin şi Mehedinţi.

Prognoza ANM relevă, totodată, că, în intervalul 31 mai, ora 12:00 – 1 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vreme instabilă. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, izolat, 40 – 50 l/mp.

Codul galben de vremea rea vizează următoarele judeţe: Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Cluj, Timiş, Dolj, Olt, Teleorman, respectiv parţial judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Constanţa, Tulcea, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Covasna şi Hunedoara.

Instabilitatea atmosferică se va menţine temporar accentuată şi în următoarele zile, în cea mai mare parte a ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar subteran puternic fortificat în apropierea uzinei nucleare de la Natanz,......
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...