Persoanele care solicită o viză pentru SUA vor trebui să menţioneze şi conturile de pe reţelele de socializare

Statele Unite ale Americii le solicită, începând cu această lună, persoanelor care vor viză să menţioneze ce conturi au pe reţelele de socializare, un demers care întăreşte măsurile de securitate aplicate imigranţilor, potrivit Bloomberg, citat de News.ro.
Economica.net - D, 02 iun. 2019, 06:13
Persoanele care solicită o viză pentru SUA vor trebui să menţioneze şi conturile de pe reţelele de socializare

Iniţiativa a fost propusă anul trecut şi va fi aplicată începând cu această lună, în baza unui ordin, semnat în 2017 de preşedintele Donald Trump, prin care solicitanţii de vize sunt verificaţi sever, potrivit unui oficial al Departamentului de Stat.

Aproximativ 14 milioane de turişti şi 710.000 de imigranţi care ajung în SUA vor fi afectaţi de această decizie, conform autorităţilor americane.

Oficialul de la Casa Albă a motivat această măsură prin faptul că securitatea naţională este pe primul plan şi orice solicitant sau imigrant este verificat, inclusiv în ceea ce priveşte istoricul călătoriilor, informaţii despre membri familiilor, adresele unde a locuit.

American Civil Liberties Union nu a fost de acord cu acest demers, argumentând prin faptul că ar putea crea „un mediu propice pentru discriminare”.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...