Ungaria adoptă Pactul fiscal european

Parlamentul ungar a adoptat luni seara cu o majoritate zdrobitoare rezoluţia care va permite Budapestei să se alăture noului Pact fiscal al Uniunii Europene (UE).
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 06:17

Rezoluţia a fost prezentată de ministrul de Externe al Guvernului conservator Janos Martonyi şi a fost adoptată cu 304 voturi exprimate de deputaţii partidului Fidesz (la putere) şi ai celui mai important partid de opoziţie, MSZP (socialist). Partidul de extremă dreapta Jobbik a votat împotriva rezoluţiei (42 de voturi), în timp ce Verzii din cadrul LMP s-au abţinut (15 voturi).

La sfârşitul lui ianuarie, 25 din cei 27 de lideri ai UE s-au pronunţat în favoarea unui nou Pact pentru întărirea disciplinei bugetare în zona euro, aşa-numitul „compact fiscal”, care urmează să oblige fiecare ţară parte să înscrie în legile sale o „regulă de aur” a echilibrului bugetar, a cărei nerespectare o va expune în mod automat unor sancţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, în Giurgiu, are în lucru unul și mai mare, în Dâmbovița, la Corbii Mari....
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...
Programul pentru învestirea Guvernului Mureșan. Luni și marți vor fi audierile miniștrilor, iar miercuri de la ora 13:00 urmează votul
Programul pentru învestirea Guvernului Mureșan. Luni și marți vor fi audierile miniștrilor, iar miercuri de la ora 13:00 ...
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, au decis sâmbătă ...