Deficitul bugetar a crescut la 1,11% din PIB după primele patru luni ale anului

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat după primele patru luni ale lui 2019 cu un deficit de 11,4 miliarde de lei, respectiv 1,1% din PIB, potrivit  datelor operative de execuție.
Economica.net - lun, 03 iun. 2019, 14:27
Deficitul bugetar a crescut la 1,11% din PIB după primele patru luni ale anului

Astfel, veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 99,5 miliarde lei, reprezentând 9,7% din PIB, comparativ cu 9,5% din PIB în aceeași perioadă a anului
2018. Procentual, veniturile au fost cu 11,0% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul:

  • încasărilor din contribuții de asigurări (+19,6%), 
  • TVA (+12,0%), 
  • nefiscale (+9,6%), 
  • accize (+2,9%).

Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferulvcontribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr.79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,0% față de realizările aceleiași perioadă a anului 2018, ajungând la o valoare de 19,6 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 8,2%.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 11,0% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 5,1
miliarde lei.

Cheltuielile bugetare, mai mari cu 15,9% 

În ceea ce priveşte cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 110,9 miliarde lei, cu 15,9% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 26,0% mai mari față de cele realizate în primele patru luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,9% față de primele patru luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat.

Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 14,9%.

Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15,0%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu
10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului
îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele  aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 6,8 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Războiul brânzeturilor – Negocierile comerciale SUA-Mexic, blocate de o dispută privind denumirile brânzeturilor
Denumirile brânzeturilor au devenit un punct de blocaj în negocierile comerciale dintre SUA şi Mexic, potrivit unor surse guvernamentale mexicane care au vorbit sub condiţia anonimatului,......
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă.
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...