Isărescu: Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România

Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România, iar soluţia constă în reducerea treptată a deficitului bugetar în direcţia atingerii Obiectivului pe Termen Mediu (MTO), precum şi în accelerarea reformelor structurale, a declarat, miercuri, guvernatorul Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra stabilităţii financiare, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 05 iun. 2019, 10:38
Isărescu: Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România

„Principalul risc sistemic este legat de tensionarea echilibrelor macroeconomice din România. Este adevărat că economia României a arătat în perioada ce a urmat recentei crize financiare o creştere economică susţinută, mai ales după 2013. Astfel că rata medie de creştere economică din ultimii cinci ani se situează în jurul nivelului de 4,6%. Pentru a avea un reper în acest sens menţionez că media ratelor de creştere economică în Uniunea Europeană s-a situat în aceeaşi perioadă în jurul nivelului de 2,1%. Acest ritm de creştere impresionant pe care l-a consemnat economia României şi care a contribuit la diminuarea decalajului faţă de media Uniunii Europene a fost însă asociat cu creşterea importantă a consumului, în dauna investiţiilor. Mai ales în dauna investiţiilor publice”, a spus Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a afirmat că slaba corelare a majorării consumului şi deci a cererii interne agregate cu potenţialul economiei naţionale, acesta depinzând în mare măsură şi de investiţii, a făcut ca performanţa creşterii economice să fie legată, corelată nefericit, de o dinamică ridicată a importurilor, cu efecte negative asupra balanţei externe întrucât în mod permanent importurile s-au situat cu mult peste creşterea exporturilor. El a menţionat că şi exporturile crescut, nu este vorba despre o performanţă slabă a exporturilor, însă avem o „supraperformanţă a importurilor”.

Potrivit guvernatorului băncii centrale, cea mai importantă provocare economico-financiară căreia România trebuie să-i facă faţă în perioada următoare este deficitul extern, respectiv deficitul de cont curent, cu atât mai mult cu cât la nivel regional ţara reprezintă o excepţie în ceea ce priveşte evoluţia din ultimii ani a contului curent.

„Noi aici nu dorim câtuşi de puţin să facem profeţii negre. Câtuşi de puţin. Repet, nu facem profeţii şi nici nu cobim, dar este datoria noastră să arătăm acest lucru, cu atât mai mult cu cât a existat şi mai observăm această tendinţă să se arate numai lucrurile bune. Imaginea trebuie prezentată în totalitate şi cu ce e bun şi cu ceea ce este riscant. Noi vorbim de riscuri şi raportul este despre riscuri. Avem această hartă a riscurilor. E bine că avem creştere economică, dar hai să vedem cum o obţinem şi cum putem să o menţinem pentru că dacă continuăm cu această tendinţă mai devreme sau mai târziu trebuie să facem o corecţie şi orice corecţie costă şi nu e plăcută, e dureroasă”, a declarat Isărescu.

El a mai spus că Raportul încearcă să sugereze şi cum am putea rezolva problema dezechilibrului, fiind şi o invitaţie la dezbatere. Astfel, în accepţiunea BNR, reechilibrarea sustenabilă a situaţiei externe trebuie să conţină două componente esenţiale. Prima este de natură fiscală pentru a reduce treptat deficitul bugetar în direcţia atingerii Obiectivului pe Termen Mediu (MTO). A doua direcţie constă în accelerarea reformelor structurale de natură să sporească înzestrarea cu factori de producţie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...