Firea spune că Primăria nu are bani să-i dea lui Constanda pentru Parcul Bordei

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, referitor la cei 115 milioane de euro pe care Bucureştiul trebuie să-i dea omului de afaceri Costică Constanda, ca urmare a unei decizii judecătoreşti, că Primăria nu are aceşti bani şi că nu se pune problema achitării lor într-o tranşă.
Economica.net - mie, 05 iun. 2019, 16:11
Firea spune că Primăria nu are bani să-i dea lui Constanda pentru Parcul Bordei

„Ne afectează, în primul rând gândiţi-vă că suma de 115 milioane de euro, calculată la execuţia bugetară pe anul trecut, înseamnă aproape 20% din bugetul Municipiului Bucureşti pe un an. Este o cheltuială foarte împovărătoare (…) Nu se pune problema unei achitări dintr-o tranşă, asta este exclus, nici nu avem aceşti bani (…). După ce ne vom convinge că suntem în situaţia în care să putem primi cei 28.500 mp din Satul Francez fără niciun fel de sarcini, ceea ce a primit ca şi decizie ieri domnul Costică Constanda, la rândul său, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci vom vedea care va fi soarta acestor plăţi şi eşalonărilor, sub nicio formă o plată într-o tranşă sau două, trei tranşe”, a spus Firea într-o declaraţie de presă.

Ea a menţionat că Înalta Curte a dat marţi o hotărâre irevocabilă, în urma căreia Municipiul Bucureşti ar urma să-i plătească lui Constanda 115 milioane euro, dintre care 69 milioane euro costul terenului, restul reprezentând dobânzi şi sume accesorii.

Ana Diculescu-Şova, avocat al Municipiului Bucureşti, a menţionat că hotărârea Înaltei Curţi dispune repunerea în situaţia anterioară. „Domnul Constanda trebuie să dea Satul Francez, dar curat, cum i s-a dat în 2008, şi (…) pentru Parcul Bordei, pentru că nu i se mai poate da aşa cum e el teren, i se dă un echivalent”, a adăugat avocata.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...