Şeful misiunii FMI pentru România prezintă vineri concluziile evaluării anuale a economiei româneşti

Şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, şi reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg, vor susţine vineri o conferinţă de presă în care vor prezenta concluziile evaluării anuale a economiei româneşti.
Economica.net - vin, 07 iun. 2019, 05:51
Şeful misiunii FMI pentru România prezintă vineri concluziile evaluării anuale a economiei româneşti

Pe 27 mai, o echipă FMI, condusă de Jaewoo Lee, a început o vizită de două săptămâni la Bucureşti, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti, realizată în baza Articolului IV din statutul instituţiei financiare internaţionale. Echipa a discutat cu autorităţile române evoluţiile şi politicile economice.

Premierul Viorica Dăncilă a avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu delegaţia de experţi a FMI, în care a subliniat că România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, tendinţă care, potrivit prognozelor, va continua în următorii ani, potrivit unui comunicat al Executivului remis AGERPRES.

Pentru anul 2019, avansul economic este estimat la 5,5% din PIB, în condiţiile unui an agricol normal şi ale redresării sectorului serviciilor şi investiţiilor.

Premierul a mai arătat că ocuparea forţei de muncă are o dinamică pozitivă, concomitent cu majorarea consistentă a salariilor atât în mediul privat, cât şi în sectorul public, iar România îşi menţine nivelul de competitivitate, înregistrând o creştere robustă a exporturilor şi continuă să obţină câştiguri semnificative în cota de piaţă la export, captând o parte tot mai mare din comerţul legat de lanţurile de producţie ale UE.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Instituţiile financiare internaţionale mizează pe o creştere a PIB de sub 4% în România în 2019. Altfel, previziunile Comisiei Europene indică un avans al economiei de 3,3%, Fondul Monetar Internaţional (FMI) – 3,1%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 3,2% şi Banca Mondială – 3,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, în medie, vânzări de trei ori mai mari în cadrul Black Friday......
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
China impresionează planeta – Gigantul asiatic a avut o creştere explozivă a exporturilor în septembrie
Exporturile Chinei au crescut vertiginos în septembrie, conform datelor oficiale publicate miercuri, ceea ce aduce gigantul ...