Peste 125.000 de români iau pensie de cel puţin 3.350 de lei „în mână”. Majoritatea sunt pensionari militari

Peste 125.000 de români au avut, în aprilie, pensie de cel puţin 3.350 de lei "în mână", conform informaţiilor comunicate exclusiv pentru Economica de Casa de Pensii Publice şi de Casele de Pensii Sectoriale ale MAI şi MApN. Majoritatea sunt pensionari militari, plătiţi fie de Casa de Pensii Sectorială a MAI (CPS), fie de CPS a MApN. 
Cristina Şomănescu - lun, 24 iun. 2019, 18:41
Peste 125.000 de români iau pensie de cel puţin 3.350 de lei

Peste 125.000 de români au luat pensie de cel puţin 3.350 de lei net în aprilie 2019, reiese din datele comunicate pentru Economica de Casa Naţională de Pensii Publice şi de Casele de Pensii ale MAI şi MApN. Acestora li se adaugă pensionarii din Serviciile Secrete, al căror număr nu ne-a fost comunicat de SRI pe motiv că reprezintă informaţie clasificată.

Câţi sunt civili

Peste 56.000 de civili au avut, în aprilie 2019, pensie mai mare sau egală cu 3.350 de lei „în mână”, potrivit datelor comunicate pentru Economica de către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceştia, peste 7.700 de oameni au luat pensie de serviciu de cel puţin 3.350 de lei net, au mai spus pentru Economica oficialii CNPP.

Cât au costat

  • Pensiile civililor cel puţin egale cu 3.350 de lei net au costat 345,75 de milioane de lei în luna aprilie 2019, au mai spus pentru Economica oficialii Casei Naţionale de Pensii Publice. Din această sumă, peste 100 de milioane de lei au costat pensiile de serviciu de minimum 3.350 de lei în aprilie, au adăugat oficialii CNPP.

Aproape 70.000 de pensionari militari au pensii de cel puţin 3.350 de lei net.

Peste 41.500 de pensionari MAI au avut, în aprilie 2019, pensie de minimum 3.350 de lei net, arată datele pe care Casa de Pensii Sectorială (CPS) a MAI le-a comunicat publicaţiei Economica. Dintre aceştia, în jur de 41.000 de oameni au avut pensie de serviciu, a adăugat CPS a MAI. Ceilalţi aproape 500 de oameni au luat pensie de invalidatate peste pragul antemenţionat, ne-a mai spus Casa de Pensii Sectorială a MAI.

În jur de 28.000 de pensionari MApN au luat, în aprilie 2019, pensie de cel puţin 3.350 de lei net, potrivit informaţiilor pe care Casa de Pensii Sectorială a MApN le-a transmis publicaţiei Economica.

Iată, în tabelul de mai jos, numărul exact al românilor care au avut în aprilie pensie de cel puţin 3.350 de lei net. 

Casa de Pensii în evidenţa căreia e pensionarul Numărul pensionarilor care au avut, în aprilie 2019, pensie de cel puţin 3.350 de lei „în mână”
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) 56.680 de persoane, dintre care 7.736 sunt beneficiari de pensii de serviciu
Casa Sectorială de Pensii a MApN Circa 28.000 de persoane (35% din numărul total al pensionarilor din evidenţa CPS a MApN)
Casa Sectorială de Pensii a MAI 41.541 persoane, dintre care 41.046 sunt beneficiari de pensii de serviciu militare. 
Casa Sectorială de Pensii a SRI A refuzat să răspundă solicitării Economica

 

 

 

 

 

 

 

Informaţii comunicate de CNPP şi de Casele Sectoriale de Pensii ale MapN şi MAI exclusiv pentru Economica.

Cum se determină cuantumul net al pensiei din pensia brută

Din pensia brută se scade valoarea de 2.000 de lei care e neimpozabilă. Asupra rezultatului obţinut se aplică impozit pe venit de 10%. Valoarea obţinută se scade din cuantumul brut al pensiei. Rezultatul obţinut e pensia netă.

Concret, o pensie brută de 3.500 de lei înseamnă o pensie netă de 3.350 de lei. Cum am obţinut acest rezultat:

  • 3.500 de lei brut minus 2.000 de lei (valoarea neimpozabilă, conform legii) egal 1.500 de lei.
  • 10% din 1.500 de lei înseamnă 150 de lei.
  • 3.500 de lei brut minus 150 de lei egal 3.350 de lei pensie netă.

Citeşte în Economica şi:

Pensiile civile, între subzistenţă şi bunăstare: 1,5 milioane de oameni iau cel mult 700 lei la pensie. Doar 9.600 de români primesc peste 5.000 de lei

Pensiile de serviciu au costat bugetul de stat 8 miliarde de lei în 2018, cu peste 15% mai mult decât în 2017

Numai 63.000 de români şi-au făcut cont online la Casa de Pensii, ca să vadă dacă angajatorii le-au plătit contribuţia şi ce stagiu au realizat

 

Te-ar mai putea interesa și
UE aprobă un ajutor de stat de 300 mil. euro dat de Franța pentru construcția de reactoare mici modulare (SMR)
UE aprobă un ajutor de stat de 300 mil. euro dat de Franța pentru construcția de reactoare mici modulare (SMR)
Comisia Europeană a aprobat o shemă de ajutor de stat în valoare de 300 de milioane de euro pentru a sprijini Nuward, o filială a gigantului EDF, în cercetarea și dezvoltarea reactoarelor......
Ursula Von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene la Europarlamentare
Ursula Von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene la Europarlamentare
Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, ...
Pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi
Pod rutier peste Tisa, la graniţa dintre România şi Ucraina, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi
Executivul ar putea aproba, în şedinţa de marţi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de ...
Facturi mai mici la energia electrică prin alegerea corectă a unui aparat de aer condiționat
Facturi mai mici la energia electrică prin alegerea corectă a unui aparat de aer condiționat
Într-o lume în care preocupările pentru mediu și eficiența energetică devin tot mai importante, alegerea corectă a ...