Leul începe săptămâna în forţă. Recorduri în faţa euro, a lirei sterline şi a dolarului – curs BNR: 4,7182 lei/euro, 4,1747 lei/dolar, 5,2999 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7182 lei/euro, 4,1747 lei/dolar, 5,2999 lei/liră sterlină, 4,2121 lei/franc elveţian. Leul se apreciază în faţa principalelor monede. Euro atinge minimul ultimelor patru luni şi jumătate, Dolarul scade la cea mai mică valoare din 1 martie 2019. Lira strelină se depreciază şi ajunge la cel mai mic nivel din ultimele patru luni şi trei săptămâni.
Economica.net - lun, 10 iun. 2019, 09:47
Leul începe săptămâna în forţă. Recorduri în faţa euro, a lirei sterline şi a dolarului - curs BNR: 4,7182 lei/euro, 4,1747 lei/dolar, 5,2999 lei

Euro scade, dar rămâne la 4,71 lei şi atinge cel mai mic nivel înregistrat de euro în faţa leului, din ultimele patru luni şi jumătate (22 ianuarie 2019 – 4,7142 lei). Pe 24 mai 2019, vinerea care a precedat alegerile europarlamentare, cursul oficial anunţat de BNR a fost de 4,7612 lei/euro). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Analiştii pun aprecierea leului pe seama interesului micilor investitori care, după rezultatul alegerilor europarlamentare din România, nemarcate de populismul la care pieţele financiare se aşteptau, s-au înghesuit să cumpere şi titluri de stat româneşti alături de alte instrumente de investiţii din Europa Centrală şi de Est, schimbând euro pentru a investi lei.

Băncile comerciale au anunţat pe 8 iunie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,74 lei şi 4,79 lei.

Lira sterlină a scăzut la 5,29 lei, faţă de 5,33 lei şi a atins cea mai scăzută valoare din 17 ianuarie 2019.

Dolarul scade la 4,17 lei, faţă de 4,18 lei, cursul anunţat vineri de BNR şi atinge cel mai mic nivel în faţa leului din ultimele trei luni şi zece zile (1 martie 2019). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de  4,7190 lei/euro, 4,1887 lei/dolar, 5,3310 lei/liră sterlină, 4,2121 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,24%, faţă de 3,25%, nivelul din şedinţa precedentă. La 1 aprilie, ROBOR la trei luni era cotat la 3,23%.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,37%, faţă de 3,38%, nivelul din şedinţa precedentă.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC ar putea fi aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Faţă de media pe trim. IV 2018 afişată în trecut de BNR de 2,39%, indicele oficial anunţat astăzi a scăzut la 2,36%, fiind şterse probabil zilele în care nu a existat nici o tranzacţie pe interbancar. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Aurul a scăzut la 178,2726 lei pentru un gram, faţă de 179,6486 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 20 februarie 2019, aurul a ajuns la 181,3376 lei/gram, cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani (182,4256 lei pentru un gram).

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...