Neşu a primit un cadou de la Messi. Vezi despre ce e vorba!

Luni seară a fost organizată o gală prin care a fost lansată oficial Fundaţia Mihai Neşu. Fostul stelist a avut parte de multe surprize plăcute.  Starul Barcelonei, Lionel Messi, i-a trimis lui Neşu un cadou!
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 09:07

La stadionul din Galgenwaard, unul din etajele sediului clubului s-a transformat luni seară în salon de lux. Mihai Neşu a primit în dar de la Messi un tricou al Barcelonei cu autograf şi a radiat de fericire, înconjurat de familie, conducerea lui Utrecht, prieteni şi foşti colegi, potrivit gsp.ro.

Rând pe rând au apărut suprizele pentru Neşu: foştii colegi de echipă ai lui Mihai, acum la PSV, Dries Maertens şi Strootman. Fotbalişti de la Tilburg şi Den Haag, apoi portarul Vorm, ajuns acum la Swansea, în prima ligă engleză, şi care a venit special pentru Neşu, fără să-i spună nimic înainte!

Reprezentanţii Qatar Foundation, sponsorul Barcelonei, aduc un dar care îl lasă mască pe Mihai: un tricou de la Messi, cu autograful argentinianului.

În conturile Mihai Neşu Foundation a intra deja o sumă frumuşică de bani: 9.297,11 de euro au intrat duminică din vânzarea ultimelor 4.000 de bilete la Utrecht-Alkmaar şi 58.000 de euro s-au strâns luni seară, numai din vânzarea biletelor la gală, costul unuia fiind de 290 de euro.

„E important ce-au putut face prietenii mei pentru mine, e o seară mai frumoasă chiar decât ziua mea. Tricoul lui Messi nu intră la licitaţie, îl păstrez, e un cadou! Sper că e începutul unei fundaţii mari. Chiar vreau să concurez cu Fundaţia Cruyff, aşa că am mare nevoie de voi!„, a declarat Mihai Neşu.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan continuă reformele începute şi pune accent pe......
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...
Programul pentru învestirea Guvernului Mureșan. Luni și marți vor fi audierile miniștrilor, iar miercuri de la ora 13:00 urmează votul
Programul pentru învestirea Guvernului Mureșan. Luni și marți vor fi audierile miniștrilor, iar miercuri de la ora 13:00 ...
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureşan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, au decis sâmbătă ...
Irakul cere administrației Trump o excepție de la interdicția care vizează companiile aeriene iraniene. Bagdadul invocă motive umanitare
Irakul cere administrației Trump o excepție de la interdicția care vizează companiile aeriene iraniene. Bagdadul invocă ...
Guvernul irakian a anunţat sâmbătă că discută cu Washingtonul pentru a obţine o excepţie de la interdicţia americană ...