Hong Kong: Parlamentul amână a doua lectură a controversatei legi privind extrădarea

Parlamentul local din Hong Kong a decis miercuri să amâne a doua lectură a unui controversat proiect de lege care ar permite extrădarea suspecţilor către China continentală, după ce în semn de protest faţă de noul act normativ zeci de mii de manifestanţi au paralizat traficul rutier, o tactică utilizată şi în timpul mişcării Occupy din 2014, transmit AFP şi dpa.
Economica.net - mie, 12 iun. 2019, 10:15
Hong Kong: Parlamentul amână a doua lectură a controversatei legi privind extrădarea

Conducerea forului legislativ din Hong Kong a anunţat că şedinţa prevăzută iniţial să înceapă la ora locală 11:00 (03:00 GMT) va avea loc la o dată ulterioară, fără a oferi însă alte detalii.

Mii de protestatari au blocat încă de la primele ore ale dimineţii principalele două bulevarde din Hong Kong şi s-au strâns într-un parc din faţa sediului guvernului local. În cursul zilei este de aşteptat o nouă manifestaţie de amploare, după ce duminică au ieşit pe străzi peste 1 milion de persoane care au cerut executivului hong-konghez să renunţe la proiectul de lege, aceasta fiind cea mai importantă demonstraţie din Hong Kong după retrocedarea fostei colonii britanice către China, în 1997.

Şefa executivului local, Carrie Lam, care a respins cererile protestatarilor, a lansat un apel la evitarea ”actelor radicale” din partea manifestanţilor.

Textul noii legi a atras critici din partea ţărilor occidentale, care pun sub semnul întrebării justiţia chineză, una opacă şi profund politizată, şi cred că această reformă va afecta negativ imaginea internaţională şi atractivitatea teritoriului semiautonom.

Fosta colonie britanică este de zeci de ani teatrul unei puternice agitaţii politice, ca urmare a îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne şi de sentimentul că acordul de retrocedare şi principiul ”O ţară, două sisteme” nu mai sunt respectate de partea continentală a Chinei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități – TABEL
Cât plătești pe cazare dacă faci Sărbătorile la munte sau doar în alt oraș. Prețurile din aproape 30 de localități ...
Dacă te-ai hotărât să petreci Sărbătorile de iarnă la munte sau doar în alt oraș și încă nu ai contractat cazarea, există un instrument care te poate ajuta să îți faci o idee. Deși......
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
ONRC: 57.272 de firme au fost radiate în primele opt luni din 2026
Un număr de 57.272 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele opt luni din 2026, cu 1,31% mai multe faţă ...
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
PNL a decis să voteze în favoarea Guvernului Luca Niculescu
Preşedintele PNL Ilie Bolojan a anunţat sâmbătă că liberalii susţin învestirea Guvernului Niculescu și că parlamentarii ...
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony extinde gama premium Walkman cu două noi playere audio digitale din seria Signature
Sony lansează două noi playere audio digitale premium din gama Walkmanâ: NW-WM1ZM3 și NW-WM1AM3, informează compania ...