Preşedinte CFA Institute: România îşi poate păstra moneda dacă are instituţii puternice şi independente politic

România îşi poate păstra moneda naţională dacă are instituţii puternice şi independente din punct de vedere al controlului politic, susţine Paul Smith, CFA, preşedinte şi CEO al CFA Institute.
Economica.net - vin, 21 iun. 2019, 11:26
Preşedinte CFA Institute: România îşi poate păstra moneda dacă are instituţii puternice şi independente politic

„Pentru ţări mici poţi avea monede independente, dar ai nevoie de instituţii puternice, instituţii care să fie independente din punct de vedere al controlului politic. Dacă ai aşa ceva în România, dacă aveţi instituţii puternice, instituţii independente de controlul politic, moneda poate fi a voastră”, a declarat, vineri, Paul Smith, la o întâlnire cu presa, întrebat dacă ţara noastră ar trebuie să adopte sau nu euro.

El a afirmat că este util pentru ţări mici să adopte euro, dar în cazul ţărilor mare are mai puţin sens.

„Eu cred, şi este o generalizare, dar cred că pentru ţări mici, adoptarea euro are mai mult sens. Dacă este o ţară mai mare, probabil că are mai puţin sens. Dar, eu am călătorit în regiune, nu numai în România, cred că beneficiul de a avea euro în termeni de stabilitate politică, în termeni de uşurinţa de a face tranzacţii, a intregrării cu o comunitate mai mare, probabil că avantajele depăşesc dezavantajele, dar există provocări pe termen scurt, opinii, politici, toate acestea, şi aş spune pe ansamblu, da”, a subliniat Paul Smith.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul lunii ianuarie, că Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024.

„Vom discuta astăzi şi despre documentele necesare pentru pregătirea trecerii României la moneda unică europeană, elaborate în cadrul comisiei naţionale constituite în acest scop. Adoptarea monedei euro este un proiect complex, de mare anvergură, care trebuie temeinic pregătit prin implicarea specialiştilor, a mediului academic, patronatelor, sindicatelor, partidelor politice, societăţii civile şi, desigur, a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu. În cursul anului trecut, comisia – din care au făcut parte reprezentanţi ai acestor structuri – a avut o activitate intensă, cu reuniuni bilunare. În urma acestora au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare al acestui plan. Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior, vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit, ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024”, a afirmat Dăncilă în deschiderea şedinţei de guvern din 30 ianuarie.

Premierul a subliniat că este esenţială intrarea într-o etapă premergătoare acestui proces, respectiv în mecanismul european al ratelor de schimb, şi, de asemenea, trebuie luate „măsurile necesare pentru creşterea competitivităţii şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile”, pentru ca aderarea la moneda euro să aducă beneficii românilor.

Te-ar mai putea interesa și
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută în România, alimentată atât de investițiile publice în......
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că bugetul Bulgariei pe 2026 reflectă sporirea riscurilor pentru ...
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația e-Terra
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația ...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui, atac cibernetic, care a generat ...