Un nou record al ultimilor şase ani şi jumătate, pentru aur, în faţa leului. Lira sterlină, la minimul ultimelor cinci luni – curs BNR

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,7223 lei/euro, 4,1455 lei/dolar, 5,2846 lei/liră sterlină, 4,2507 lei/franc elveţian. Aurul creşte şi atinge un nou record al ultimilor şase ani şi jumătate în faţa leului, iar lira strlină scade şi ajunge la cea mai scăzută valoare înregistrată în faţa monedei naţionale din ianuarie 2019. Dolarul scade semnificativ.
Economica.net - lun, 24 iun. 2019, 09:47
Un nou record al ultimilor şase ani şi jumătate, pentru aur, în faţa leului. Lira sterlină, la minimul ultimelor cinci luni - curs BNR

Euro rămâne la 4,72 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR. Este a noua şedinţă consecutivă cu euro la acest nivel. Pe 10 iunie, euro a atins cel mai mic nivel înregistrat de euro în faţa leului, din ultimele patru luni şi jumătate (22 ianuarie 2019 – 4,7142 lei). Pe 24 mai 2019, vinerea care a precedat alegerile europarlamentare, cursul oficial anunţat de BNR a fost de 4,7612 lei/euro). Maximul istoric în faţa leului a fost înregistrat pe 25 ianuarie 2019 când BNR a anunţat un curs de 4,7648 lei/euro. 

Băncile comerciale au anunţat pe 24 iunie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,75 lei şi 4,79 lei.

Dolarul scade la 4,14 lei, faţă de 4,17 lei, cursul anunţat vineri de BNR. Pe 12 iunie, dolarul a atins cel mai mic nivel în faţa leului din ultimele trei luni şi jumătate (28 februarie 2019). Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Lira sterlină a scăzut la 5,2846 lei, cea mai scăzută valoare, în faţa leului, din 16 ianuarie 2019 (5,2808 lei/liră sterlină).

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,7233 lei/euro, 4,1795 lei/dolar, 5,2928 lei/liră sterlină, 4,2522 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a rămas la 3,23%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă, egală cu cea mai mică valoare din 2 aprilie 2019.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,36%, faţă de 3,37%, nivelul din şedinţa precedentă.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC ar putea fi aplicat doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Faţă de media pe trim. IV 2018 afişată în trecut de BNR de 2,39%, indicele oficial anunţat astăzi a scăzut la 2,36%, fiind şterse probabil zilele în care nu a existat nici o tranzacţie pe interbancar. IRCC este mult mai mic decât ROBOR deoarece este un rezultat al negocierilor dintre bănci la împrumuturile efective realizate între ele şi datorită faptului că sunt dobânzile percepute cu aproximativ două trimestre în urmă şi ca medie, nu doar ROBOR din ultima zi lucrătoare a lunii la finalulul fiecărui trimestru ca până acum.

Aurul a crescut la 187,3571 lei pentru un gram, faţă de 186,5624 lei pentru un gram, şi a atins cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani şi jumătate (188,2731 lei pentru un gram – 13 decembrie 2012).

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...