Proiect PSD – Copiii majori, obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material

Copiii majori ar putea fi obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material. În cazul în care acest lucru nu este posibil, obligaţia va reveni nepoţilor sau strănepoţilor majori, conform unui proiect depus la Senat de zeci de parlamentari PSD. Iniţiativa prevede ca neîndeplinirea acestei obligaţii să fie sancţionată cu până la 3 ani de închisoare, scrie ROMANIATV.NET care citează News.ro.
Economica.net - J, 04 iul. 2019, 11:02
Proiect PSD - Copiii majori, obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material

În primul articol se prevede că „prezenta lege reglementează, exclusiv, raporturile juridice, morale şi materiale între rudele în linie dreaptă, respectiv între copii şi părinţi, copii şi bunici, copii şi străbunici din aceeaşi familie, drepturile şi obligaţiile de întreţinere reciproce”, potrivit News.ro.

Actul normativ stabileşte însă o serie de drepturi ale părinţilor, care se aplică şi bunicilor şi străbunicilor, iar în ceea ce priveşte obligaţiile se precizează că acestea sunt reglementate de Codul Civil.

Astfel, părinţii au dreptul să-şi educe copiii „cum consideră de cuviinţă”, „au dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor”, „ au dreptul la o existenţă demnă” şi la „respect şi recunoştinţă din partea copiilor, fără nicio condiţie sau restricţie”.

Potrivit proiectului, intitulat „Legea recunoştinţei între generaţii”, copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”.

„Dacă nu există un contract scris, ori testament, privind întreţinerea părinţilor inapţi de muncă, sau care se află în dificultate şi necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreţinere de către copiii majori se soluţionează pe cale amiabilă între părţi”, se arată în proiect.

Cuantumul pensiei de întreţinere se stabileşte de instanţa judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ţinându-se cont de starea materială şi familială a părinţilor şi a copiilor, precum şi de alte împrejurări relevante. Cuantumul întreţinerii datorate de copii pentru părinţii lor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane nu poate depăşi o cincime din venitul net lunar al celui obligat să plătească.

Părinţii vitregi inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii lor de către copiii lor fireşti, au dreptul la întreţinere de la copiii vitregi majori apţi de muncă.

Copiii ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti nu au obligaţi de întreţinere a acestora.

Bunicii / străbunicii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, în imposibilitatea întreţinerii de către copii, au dreptul la întreţinere de la nepoţii majori apţi de muncă. Prevederile se aplică în mod corespunzător şi străbunicilor.

Fapta unei persoane care încalcă cu vinovăţie prevederile legi constituie infracţiune şi se sancţionează conform dispoziţiilor art. 305 din vechiul Codul penal (378 din noul Cod penal)

Articolul 378 din Codul penal se referă la abandonul de familie: Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte: a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale; b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege; c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, că „necesitatea unui astfel de demers s-a născut din analiza contextului actual în care se află societatea românească, în care familia – ca nucleu de bază al societăţii – este supusă unor profunde şi nedorite perturbaţii asupra unităţii şi solidarităţii necesare asigurării existenţei şi continuităţii în spaţiul naţional românesc”.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Producţia de orez a Indiei este aşteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din......
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
„Impredictibilitatea apasă cel mai mult pe spatele antreprenorului (…). Companiile în general nu fug de taxe, ci de ...
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neaşteptat miercuri în urma unei ...
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din 2026 (date INS)
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din ...
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2%, în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din ...