STB a reluat campania de curăţenie şi igienizare a vehiculelor

Societatea de Transport Bucureşti, STB SA, a reluat în acest weekend campania de curăţenie şi igienizare a vehiculelor începută în luna decembrie a anului trecut, informează STB printr-un comunicat de presă.
Economica.net - D, 07 iul. 2019, 10:38
STB a reluat campania de curăţenie şi igienizare a vehiculelor

„STB SA a reluat în acest weekend (6-7 iulie a.c.), la două luni după deschiderea unei noi etape, campania de curăţenie şi igienizare a vehiculelor începută în luna decembrie a anului trecut. Astfel, pentru fiecare vehicul care va ieşi în traseu va fi aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum şi neutralizarea graffitti-urilor. Treptat, toate vehiculele din parcul circulant al STB SA vor fi curăţate şi igienizate, iar fiecare vehicul va fi ulterior monitorizat pentru a se urmări menţinerea unui aspect decent. Totodată, este aplicat un program special, etapizat, prin care adăposturilor din staţiile de tramvai li se redă aspectul civilizat”, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, anul trecut, STB SA a dotat autobazele cu staţii de spălare noi, moderne, iar prin această campanie îşi propune să asigure vehicule igienice şi un grad de confort cât mai ridicat pentru călători, dar şi un aspect decent al staţiilor de tramvai.

„De cele mai multe ori, imaginea neplacută a vehiculelor este creată de către unii călători, prin mâzgălirea cu graffitti, vandalizarea, zgârierea interiorului, aruncarea de resturi de mâncare ori de băutură în vehicule. Conform Regulamentului Serviciului Comunitar de Transport Public Local de călători în Regiunea Bucureşti – Ilfov, pentru murdărirea sau vandalizarea vehiculelor sunt stabilite amenzi de 500 lei”, subliniază comunicatul.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...