Polonia are nevoie de 30 de miliarde de dolari de la investitorii străini pentru prima sa centrală nucleară

Polonia ar putea avea nevoie de aproximativ 30 de miliarde de dolari din partea investitorilor străini până în anul 2040, pentru a-şi construi prima sa centrală nucleară, a declarat miercuri ministrul polonez al Energiei, Krzysztof Tchorzewski, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 10 iul. 2019, 16:01
Polonia are nevoie de 30 de miliarde de dolari de la investitorii străini pentru prima sa centrală nucleară

Polonia, ţară care produce cea mai mare parte din energia sa electrică în termocentrale pe cărbune, intenţionează să construiască o centrală nucleară cu o capacitate de 6 Gigavaţi, cu opţiunea extinderii până la 9 Gigawaţi, în ideea de a reduce emisiile de CO2 şi a-şi asigura aprovizionarea cu energie.

Anterior Ministerul polonez al Energiei estima că prima unitate a viitoarei centrale, cu o capacitate de 1,0-1,5 Gigavaţi, ar putea fi gata în 2023 iar întregul proiect ar urma să fie finalizat până în 2043. În prezent, Guvernul de la Varşovia lucrează la finanţarea proiectului.

„Este nevoie de investitori pentru aproximativ 30 de miliarde de dolari, însă aceşti bani ar urma să fie furnizaţi pe o perioadă de 20 de ani”, a declarat Tchorzewski într-o conferinţă de presă, adăugând că întreaga investiţie este estimată la aproximativ 60 de miliarde dolari.

Polonia speră că SUA îi vor oferi sprijin pentru acest proiect, după ce ambele ţări au semnat un memorandum de cooperare în domeniul energetic, inclusiv al energiei nucleare. Miercuri, însă, ministrul Energiei a sugerat că mai mulţi parteneri străini ar putea fi implicaţi în acest proiect.

„Discuţiile cu investitorii au fost dificile la început dar acum există speranţă deoarece există o oarecare concurenţă”, a spus Krzysztof Tchorzewski.

În prezent, cea mai mare parte a energiei electrice produse şi consumate în Polonia provine de la termocentrale pe bază de cărbune astfel că avansul costului permiselor de poluare a dus la majorarea preţului la electricitate. Partidul la putere, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), a câştigat alegerile din 2015 cu promisiunea că va susţine industria cărbunelui şi a introdus mai multe politici care îngreunează investiţiile în energiile regenerabile. Anul trecut, însă, Guvernul de la Varşovia a fost nevoit să schimbe direcţia pentru a respecta ţintele UE în domeniul energiei regenerabile iar în luna iunie a aprobat o lege care reduce obstacolele pentru investiţiile în regenerabile.

Te-ar mai putea interesa și
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker asamblat în Turcia, la uzina de la Bursa. Conform lui Frank Marotte,......
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...