Ministerul Finanţelor a accesat împrumuturi de 90 milioane euro de la BIRD pentru reducerea riscurilor în situaţii de urgenţă

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi cei ai Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) au semnat miercuri două acorduri de împrumut în valoare totală de 90 de milioane de euro pentru reducerea riscurilor în situaţii de urgenţă, informează MFP, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mie, 10 iul. 2019, 16:06
Ministerul Finanţelor a accesat împrumuturi de 90 milioane euro de la BIRD pentru reducerea riscurilor în situaţii de urgenţă

Primul acord, în valoare de 50 de milioane de euro, vizează Proiectul privind Îmbunătăţirea rezilienţei şi a răspunsului la situaţii de urgenţă, iar al doilea, în valoare de 40 milioane de euro, Proiectului privind consolidarea infrastructurii şi a pregătirii pentru situaţii critice de urgenţă.

Acordurile au fost semnate din partea României de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi din partea BIRD de managerul de ţară pentru România şi Ungaria al băncii, Tatiana Proskuryakova.

Fiecare împrumut este acordat pe o perioadă de până la 10 ani, rambursarea efectuându-se într-o singură tranşă, la data de 1 februarie 2029, sumele împrumuturilor fiind disponibile până la data de 31 decembrie 2025.

Punerea în aplicare a acţiunilor prevăzute se va asigura de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Unităţile de implementare a proiectelor înfiinţate în acest scop în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratului General al Jandarmeriei.

Ministrul de Finanţe consideră că aceste acorduri vor sprijini eforturile Poliţiei şi Jandarmeriei de reducere a riscurilor la dezastre.

„Acordurile de împrumut semnate astăzi (miercuri, n.r.) vor contribui la creşterea vitezei de răspuns a facilităţilor critice ale Poliţiei şi Jandarmeriei Române şi vor consolida capacitatea instituţională pentru reducerea riscurilor de dezastre. Astfel, prin reabilitarea şi modernizarea unui număr de 64 de clădiri ale Poliţiei şi Jandarmeriei se va asigura posibilitatea unui răspuns mai rapid al acestor instituţii în cazul producerii dezastrelor naturale şi va fi redus impactul asupra populaţiei afectate. Grupul Băncii Mondiale reprezintă un partener strategic pentru România, iar în ceea ce priveşte strategia de finanţare a băncii, ca stat membru UE, încurajăm diversificarea instrumentelor de finanţare cu accent pe adaptarea acestora la specificul fiecărui stat membru şi asigurarea complementarităţii cu alte surse de finanţare disponibile”, a comentat Eugen Teodorovici.

În decursul ultimului deceniu, Grupul Băncii Mondiale a devenit lider mondial în gestionarea riscului de dezastre, sprijinind ţările membre în evaluarea expunerii la dezastre şi gestionarea acestora. Cele două împrumuturi fac parte dintr-o serie dedicată consolidării rezilienţei la impactul dezastrelor naturale şi al schimbărilor climatice în România, primul împrumut din această serie fiind contractat în 2018 pentru îmbunătăţirea managementului riscurilor de dezastre, implementat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar cel de-al doilea este destinat politicilor de dezvoltare privind managementul riscurilor de dezastre, cu opţiune de amânare a tragerii până la apariţia unei catastrofe (CAT-DDO).

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...